Actualitate

Tratamentul pentru răceală te poate lăsa fără permis

Deși pare o glumă, în realitate nu este deloc așa, pentru că există anumite medicamente administrate pentru a trata afecțiunile respiratorii, tot mai frecvente în sezonul rece, care pot da un rezultat pozitiv la testările toxicologice ale polițiștilor în rândul conducătorilor auto.

Specialiștii atrag atenția că testul toxicologic din trafic, sau testul rapid antidrog, cum mai este numit, are markeri care se pot lega și de substanțe chimic asemănătoare drogurilor. În cazul în care conducătorii auto refuză efectuarea testului, sau dacă acesta iese pozitiv, permisul este ridicat pentru 72 de ore și șoferul este condus la un spital pentru testare.

Astfel, banalul ibuprofen, administrat de regulă pentru tratarea infecțiilor respiratorii, este substanța care poate da un rezultat fals pozitiv la un examen toxicologic făcut în trafic. De asemenea, combinația dintre ibuprofen și codeină nu este una mai fericită, deoarece aceasta din urmă dă cu siguranță un rezultat pozitiv la testul toxicologic, la categoria opiacee. Nici picăturile pentru desfundarea nasului nu par să mai fie o soluție sigură pentru șoferi, deoarece efedrina conținută de acestea, care are un efect decongestionant, chiar și atunci când este pulverizată în nas, poate duce la un rezultat pozitiv la amfetamine, la un eventual test în trafic.

Articole similare

Back to top button