Justiție

Judecătorul Alin Ene, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), acuză o „presiune directă și inadmisibilă” exercitată asupra Curții Constituționale

Judecătorul Alin Ene, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), acuză o „presiune directă și inadmisibilă” exercitată asupra Curții Constituționale, după recentele declarații ale unor lideri ai USR. Magistratul atrage atenția că afirmațiile politicienilor, prin care este amintită numirea judecătorilor CCR de către partidele din coaliția de guvernare, „pun sub semnul întrebării respectul față de independența justiției și principiile statului de drept”.

„Declarațiile prin care liderii unui partid aflat la guvernare le reamintesc public judecătorilor CCR că au fost numiți de actuala majoritate constituie o presiune directă și inadmisibilă. Mai ales că acestea apar cu doar câteva zile înainte ca instanța să se pronunțe asupra unei legi promovate de coaliție – act normativ marcat de evidente vicii de neconstituționalitate. O astfel de abordare ridică serioase semne de întrebare cu privire la respectarea independenței justiției și a statului de drept”, a scris Ene, luni, pe Facebook.

El a explicat că judecătorii Curții Constituționale au fost excluși din reforma privind modificarea condițiilor de pensionare a magistraților. Totodată, magistratul a criticat declarațiile liderilor politici care au sugerat că, dacă legea va fi declarată neconstituțională, Guvernul ar trebui să plece. „Dacă astfel de afirmații ar putea fi puse pe seama disperării, pentru a forța o decizie favorabilă în cazul unui act normativ vădit neconstituțional, noile declarații transmit însă un mesaj mult mai grav”, a subliniat Ene.

În postarea sa, acesta avertizează asupra degradării standardelor democratice: „Pare că încercăm din răsputeri să demonstrăm că retrogradarea democrației din România, în 2024, de la Democrație defectuoasă la Regim hibrid a fost nedreaptă. Dorim să arătăm că putem merge și mai jos, până la Regim autoritar”.

Curtea Constituțională urmează să se pronunțe pe 24 septembrie asupra legii pensiilor magistraților și asupra celorlalte acte din pachetul doi de măsuri pentru reducerea deficitului.

Articole similare

Back to top button