Klaus Iohannis – un final de mandat sub semnul incertitudinii

Demitere sau demisie? În cazul lui Klaus Iohannis, răspunsul este ambele, dar și niciuna. După un deceniu la Cotroceni, președintele a ales să plece cu un gest ce pare, în egală măsură, unul de retragere strategică și de evitare a unei umilințe politice. În locul unei suspendări cu final incert, Iohannis a optat pentru demisia calculată, păstrându-și astfel privilegiile oferite de statutul de fost șef al statului.

Un exit discret, dar grăbit

Scena finală a președinției lui Klaus Iohannis s-a consumat rapid, într-o ceremonie scurtă, la Cotroceni. La ora 12:24, fostul președinte a părăsit palatul fără fast, fără girofar, dar cu un calcul rece, specific stilului său. În loc de confruntare politică, Iohannis a ales tăcerea și o plecare controlată, predând interimatul lui Ilie Bolojan, un nume surpriză în acest context.

Însă această ieșire nu poate masca realitatea politică: demisia nu a fost un act de onoare, ci o mutare impusă de împrejurări. Cu procedura de suspendare deja declanșată în Parlament și cu sprijinul incert al coaliției de guvernare, Iohannis a realizat că poziția sa devenise nesustenabilă. Mai mult, a înțeles că, dacă ar fi fost demis prin referendum, ar fi pierdut privilegiile legale pe care le garantează statutul de fost președinte. Așadar, demisia a fost, mai degrabă, o alegere pragmatică decât un gest de sacrificiu pentru stabilitatea țării.

Ce lasă în urmă Iohannis

Privind în urmă, moștenirea politică a lui Klaus Iohannis este una controversată. Dacă primul său mandat a fost marcat de o opoziție activă față de PSD și de susținerea justiției, al doilea mandat a fost, în mare măsură, dominat de o tăcere strategică și de o relație confortabilă cu guvernarea. În loc de reforme substanțiale, România a fost condusă printr-un stil prezidențial minimalist, în care președintele a fost mai degrabă un arbitru pasiv decât un actor determinant pe scena politică.

În plan personal, Iohannis părăsește Cotroceniul cu un viitor financiar asigurat. Cu o indemnizație lunară de aproximativ 25.000 de lei, o locuință de protocol și un birou de lucru, fostul președinte își păstrează un statut privilegiat. În plus, protecția SPP și accesul la servicii medicale gratuite îi asigură un confort pe care puțini români îl pot visa la vârsta pensionării.

Ce urmează?

Însă, odată cu plecarea din funcție, Klaus Iohannis pierde și imunitatea. Dacă până acum a fost protejat de prerogativele funcției, de acum înainte, fostul președinte poate deveni vulnerabil în fața justiției, mai ales în cazul unor eventuale investigații de corupție. Dacă ar fi condamnat definitiv, toate privilegiile obținute prin demisia sa strategică ar putea fi pierdute.

În plus, plecarea sa creează un vid de putere într-un moment în care România este deja fragilizată de incertitudini politice. Anul electoral complicat care urmează, cu alegeri prezidențiale și parlamentare, va fi influențat de modul în care această tranziție va fi gestionată.

Un final fără glorie

Demisia lui Klaus Iohannis nu este o tragedie politică, dar nici un moment de măreție. Este, mai degrabă, o încheiere grăbită a unui mandat ce ar fi trebuit să se termine natural, în decembrie 2024. Însă, din cauza unui climat politic tensionat și a deciziilor controversate, fostul președinte a fost nevoit să aleagă cea mai puțin umilitoare cale de ieșire.

Istoria va reține însă ceva despre Klaus Iohannis: fapul că a fost primul președinte al României care a plecat prin demisie… Și dincolo de demisie, va rămâne în istorie prin stilul său de a conduce: distant, rece și precaut. Un președinte care a preferat să fie mai degrabă un observator decât un lider.

Un final care a fost însă lipsit de strălucire.