Ninge ca-n povești la Galați! Meciul Oțelul – Universitatea Craiova în pericol de amânare



Astăzi, la ora 17.30, ar trebui să se dispute, la Galați, partida de fotbal din Superligă, între Oțelul Galați și Universitatea Craiova. Din cauza codului roșu de ninsori și viscol, din marja căruia Galațiul va ieși totuși la ora 16.00, este posibil ca meciul să fie amânat.

Cu referire la această situație, profilul oficial de Facebook al clubului gălățean a precizat următoarele:

”Ținând cont de situația cauzată deja de viscol, dar și de prognoza meteo nefavorabilă desfășurării în deplină siguranță a meciului SC Oțelul Galați – Universitatea Craiova, programat astăzi, la ora 17.30, pe stadionul Oțelul, oficialii au decis să monitorizeze evoluția vremii și să aștepte încetarea viscolului.

Prioritatea principală este siguranța tuturor participanților la eveniment, jucători, oficiali și suporteri. Astfel, în funcție de condițiile meteorologice și de evaluarea riscurilor asociate, va fi luată o decizie finală cu privire la disputarea partidei. Menționăm că instalația de încălzire a suprafeței de joc a fost pornită încă de ieri și vom interveni când condițiile meteo ne vor permite.
În acest sens, vom menține permanent contactul cu suporterii prin intermediul canalelor oficiale de comunicare ale clubului”.
Acest text a fost deja preluat de sursele de informare naționale, meciul urmând a fi și televizat, în cazul în care se va disputa.
Dacă totuși va avea loc meciul, va fi o problemă și pentru suporterii brăileni să ajungă la stadion, deoarece drumul dintre Brăila și Galați este greu practicabil, circulându-se în condiții de iarnă.
Ce spun regulamentele în astfel de situații
Regulamentele spun că, în aceste cazuri, brigada de arbitri hotărăște dacă meciul se poate disputa, ținând cont de vizibilitate, care trebuie să fie de minimum 150 de metri, dacă pe teren sunt porțiuni de gheață care periclitează integritatea corporală a participanților, ori dacă stratul de omăt permite echilibrul jucătorilor și ca mingea să sară.
În cazul în care clubul organizator nu reușește să aducă terenul de joc în condiții practicabile, meciul se poate amâna cu cel mult 24 de ore, sau va fi reprogramat de Comisia de Competiții din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal. 
Foto:
SC Otelul Galati/Facebook