
Șeful Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, comisarul-șef Bogdan-Virgiliu Zotoi, a vorbit joi, 26 octombrie, într-o conferință de presă, despre testarea cu dispozitive drugtest a conducătorilor auto, în trafic.
Poliția Rutieră Brăila are în dotare două analizoare de substanțe psihoactive, numite și aparate drugtest. În primele nouă luni ale anului în curs, s-au efectuat în trafic 563 de testări pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența substanțelor psihoactive. Teste pozitive pe aparat au fost 99, adică 17,58 %. Rezultatele analizelor probelor biologice, efectuate la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași, au infirmat 53 dintre cele 99 de rezultate pozitive. Doar șapte rezultate pozitive au fost confirmate până în prezent, restul de 39 de cazuri fiind încă în lucru.
Dispozitivul folosit de polițiștii rutieri poate detecta nouă substanțe psihoactive și derivați ai acestora. Șeful Serviciului Rutier atrage atenția asupra confuziei făcute între droguri și substanțe psihoactive, acestea din urmă fiind o categorie mult mai largă, regăsindu-se și în anumite medicamente eliberate fără prescripiție medicală.
„Simplul fapt că avem o testare pozitiva creează premisele constituirii unui dosar penal pentru o posibilă conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive. Aceasta este urmată imediat după depistare de conducere la sediul unei unități spitalicești și recoltarea de probe de sânge și de urină, pentru că aceasta este singura probă care ne poate duce mai departe; după ce face IML aceste rezultate, aflăm daca acel dosar are finalitate sau este doar un dosar penal întocmit”, a declarat comisarul-șef Bogdan-Virgiliu Zotoi.
Dacă șoferul dorește doar recoltarea de probe biologice, nu se reține permisul de conducere
Testarea cu dispozitivul drugtest durează, în sine, 25-30 de minute. Dacă rezultatul pe aparat este pozitiv, se întocmește conducătorului auto dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive. Acesta este condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, ce vor fi trimise pentru analiză la IML Iași. Se reține permisul conducătorului auto, eliberându-se dovadă fără drept de circulație. Conducătorul auto se poate adresa procurorului pe parcursul urmăririi penale sau instanței, în faza de judecată, și poate solicita prelungirea dreptului de circulație. Dacă rezultatul de la IML Iași este negativ, permisul de conducere se restituie imediat conducătorului, fără să se mai aștepte soluționarea definitivă a dosarului, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 29 din 10 august 2023.
Dacă șoferul refuză testarea cu dispoztivul drugtest, acesta are posibilitatea să meargă direct la recoltarea de probe biologice. Refuzul prelevării de probe biologice constituie însă infracțiune. Dacă șoferul dorește doar recoltarea de probe biologice, nu se reține permisul de conducere decât în situația în care medicul, la momentul prelevării probelor biologice, constată că există semne clare de consum de substanțe psihoactive, caz în care se reține permisul pentru o perioadă limitată. Dacă medicul nu face această constatare la examinarea clinică, nu se reține permisul de conducere. Se așteaptă rezultatele probelor biologice și doar dacă acesta este pozitiv se deschide dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Comisarul a infirmat că aparatele drugtest ar fi depășite, cum s-a speculat în presă, precizând că au intrat în folosință în 2019. La nivelul Inspectoratului General al Poliției Române există în prezent un proiect care urmărește mărirea dotării Poliției Rutiere cu aparate drugtest, pentru optimizarea activităților preventive derulate de polițiști în trafic.