ActualitateAdministratieEditorialLocalSocial

Piața Mare din parcare

E luni și la piață e forfotă mare. E și prima zi de școală, ce-i drept, dar asta nu îi afectează prea mult nici pe vânzători, nici pe cumpărători. Este însă prima zi în care sectorul de legume și fructe de la Piața Mare funcționează într-o parcare, cea din fața Halei Centrale.  Asta pentru că fostul spațiu de amplasare va trece printr-un proces de reabilitare finanțat de la bugetul local. 

Noua piață seamănă și nu prea a ce a fost sau ar trebui să fie. Câteva tarabe sunt pline, unele au chiar cumpărători. Cele mai multe sunt însă goale, înșirate mai mult sau mai puțin organizat de o parte și de cealaltă a spațiului de parcare. Oamenii s-au descurcat cum au putut. Unii și-au adus umbrele mai mari sau mai mici, unii fac baie de soare, alții abia acum amenajează. Peste tot sunt cabluri, cărucioare, lăzi, cutii pline sau goale. 

Cumpărătorii sau doar curioșii sunt și ei nedumeriți. De ce acum, în plin sezon al conservelor, tot acest deranj? Sunt îndeplinite condițiile pentru avizul sanitar de funcționare, cu toate noxele de la mașinile care circulă la doi pași? Cât va dura reabilitarea? La iarnă oamenii vor sta tot aici, în parcare, fără un acoperiș deasupra capului, practic în plină stradă? Și unde vor fi parcate mașinile, care și până acum, fără aceste restricții, blocau străzile învecinate pieței? 

Printre semnele de întrebare, doar albinele se mai aud dând târcoale ciorchinilor dulci ce se lăfăie indecent pe o tarabă, în plin soare.

Foto:
Irina Ispas

Articole similare

Back to top button