Polițiștii brăileni au avut mult de lucru în minivacanța de Paște

În contextul minivacanței de Paște, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au intervenit la 277 de evenimente, dintre acestea 238 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
De asemenea, au fost organizate și desfășurate 88 de acțiuni și au fost aplicate 827 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de peste 370.000 de lei.
În cadrul acțiunilor, polițiștii au constatat în flagrant 16 infracțiuni, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Pentru abaterile constatate la regimul rutier, polițiștii au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 58 de permise de conducere și au retras 23 de certificate de înmatriculare.
Spre exemplu, ieri, 6 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autovehicul ce se deplasa pe raza DE 584, în localitatea Vărsătura cu viteza de 99 km/h.
Șoferul nu a oprit la semnalul polițiștilor, continuându-și deplasarea, iar la intersecția cu Șoseaua de Centură a părăsit partea carosabilă, a tamponat un gard al unui imobil și a abandonat vehiculul, încercând să fugă de polițiști.
Polițiștii au identificat persoana în cauză, fiind vorba de un bărbat, de 36 de ani, din Brăila.
De asemenea, în noaptea de 5 mai a.c., la ora 23:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila ce acționau împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Servicul pentru Acțiuni Speciale au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul ce se deplasa Bulevardul Dorobanților.
Autovehiculul nu a oprit la semnalul polițiștilor, continuându-și deplasarea, până pe strada Ștefan cel Mare, unde șoferul a fost identificat de polițiști în persoana unui tânăr de 27 de ani, din Brăila.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că ambii bărbați au dreptul de a conduce suspendat.
În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.