Prima premieră a stagiunii la Teatrul de Păpuși



După cum ne-a obișnuit, reluarea stagiunii și începutul toamnei sunt un bun prilej pentru echipa de la Teatrul de Păpuși Brăila să vină în fața micilor, dar fidelilor spectatori, cu o premieră. Nici acest an nu va face excepție, iar acum Teatrul „Cărăbuș” anunță că își adaugă în repertoriu un nou spectacol. De aceea, duminică, 22 septembrie 2024, ora 11:00, este programată premiera spectacolului „Mica sirenă”, adaptare după H.C. Andersen. Regia și scenariul sunt semnate de Georgeta Lozincă, scenografia Tünde Tomos, iar muzica este compusă de Codruț Bîrsan.

Distribuția este alcătuită din Ștefana Niță, Diana Grigoroșcuță, Alexandra Mertoiu, Sofia Cătrună, Iulian Gheorghe, Ioana Popescu, Gabriela Picuș, Ionuț-Iulian Strat și Valentina Lepădatu.

„Spectacolul vă transpune în mirifica lume a mării, cu o mulțime de personaje surpriză. Îndrăgiții actori ai teatrului dau naștere unor personaje fabuloase. Vă invităm să asistați la magica transformare a sirenei Ariel, prințesa mărilor. Mica sirenă este fata regelui Triton, stăpânul mărilor. Aceasta este fascinată de lumea pământenilor și dorește să devină și ea om. Vrăjitoarea Ursula, supărată că nu a fost invitată la petrecerea organizată cu ocazia împlinirii celor optsprezece ani de către Ariel, se răzbună, făcând o vrajă care o ridică pe aceasta la suprafața mării. Ariel asistă la scufundarea corăbiei pe care se afla prințul Erik… Pentru a afla continuarea poveștii, vă așteptăm cu mare drag la teatru”, este mesajul transmis de Georgeta Lozincă, scenograf și regizor al spectacolului.