O nouă tranșă pentru tichetele sociale



Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că luna viitoare urmează să fie livrată o nouă tranșă pentru tichetele sociale, în valoare de 250 de lei. Totodată, ministrul a menționat că de acest program beneficiază, la nivel național, aproximativ 2,6 milioane de persoane.

„Tot pentru luna octombrie avem o nouă tranșă pentru tichetele sociale, dacă vreți renumitele vouchere pentru alimente, de 250 de lei. Am majorat și plafonul până la care se poate beneficia de aceste sume, plafonul fiind pentru venituri de până la 2.210 lei. În luna octombrie avem o nouă tranșă care va fi pe cardurile a 2,6 milioane de cetățeni”, a declarat Adrian Câciu.

De asemenea, ministrul a oferit clarificări legate de ajutoarele pentru încălzire care se vor acorda anul acesta: „În ceea ce privește voucherele de energie, ele erau finanțate din exercițiul financiar 2014-2020. A fost o modificare pe care am agreat-o cu Comisia Europeană, având în vedere situația din 2022 și 2023. Pentru 2025 avem ajutorul pentru încălzire și legislația pe care o gestionează Ministerul Energiei, respectiv Ministerul Muncii, astfel încât persoanele vulnerabile să poată beneficia de sprijin acolo unde este nevoie, pentru a trece peste iarnă cu bine.”

La rândul său, prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis că seniorii ale căror pensii au crescut după recalculare vor primi în continuare ajutorul pentru încălzire. „Venim cu o decizie importantă și în privința ajutorului pentru încălzire: sumele rezultate în urma recalculării pensiilor nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor pentru acest tip de ajutor. Rămâne valabil ultimul talon de pensie emis înainte de recalculare. În acest fel, ne asigurăm că un număr cât mai mare de pensionari pot primi în continuare sprijinul în următoarea perioadă”, a declarat prim-ministrul României.