Pasagerii vehiculelor cu două roți, respectiv biciclete, motociclete sau trotinete, nu sunt scutiți de nicio obligație atunci când sunt în trafic și trebuie să respecte o serie de reguli și obligații. Ignorarea și încălcarea acestora se pedepsește, potrivit legislației rutiere, cu amenzi care ajung până la 1.320 de lei.
Trebuie știut că, de regulă, cei care se deplasează pe biciclete nu pot transporta pasageri, cu o singură excepție. Legea „interzice conducătorului de bicicletă să transporte o altă persoană, cu excepția copilului în vârstă de până la 7 ani, care poate fi transportat pe bicicletă, de către un adult, numai cu condiția ca vehiculul să fie prevăzut din construcție cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat”.
Nu se permite, conform legii, nici măcar mersul în tandem pe trotinete, deși a devenit o practică des întâlnită. Legea stabilește foarte clar că „se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice”.
În schimb, lucrurile sunt diferite în cazul celor care aleg să circule cu motocicletele. Aceștia au posibilitatea de a transporta pasageri, dacă vehiculele au prevăzut un loc pentru aceștia. Cadrul legal aflat în vigoare menționează clar că „se interzice transportul pe motociclete și pe mopede a mai multor persoane decât locurile stabilite prin construcție, precum și al obiectelor voluminoase”.
Referitor la transportul copiilor de până la șapte ani, aceștia pot fi transportați, dacă sunt ținuți în brațe, numai în atașul motocicletelor. De asemenea, tot în ataș pot fi transportați copii cu vârste de până la 14 ani.
Legea nu face însă o distincție clară între motociclete, scutere ori mopede, ceea ce înseamnă că regulile referitoare la transportul pasagerilor se aplică și pentru acestea.