CulturaInternațional

Reperele zilei – 23 aprilie

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință (calendar creștin-ortodox)

*Ziua internațională a cărții și a dreptului de autor (Copyright).

*România: Ziua feroviarilor.

*România: Ziua forțelor terestre.

*Ziua Internațională a Bibliotecarului și a Bibliotecilor Publice.

*Ziua Internațională a limbii engleze.

1400: În Moldova începe domnia lui Alexandru cel Bun (1400 – 1432).

1564: Se naște William Shakespeare (d. 1616), poet, dramaturg englez. Supranumit „Poetul din Avon” (în engleză „Bard of Avon”) sau „Lebăda de pe Avon” („The Swan of Avon”) a fost considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. Din vasta sa operă – parte realizată în colaborare – s-au păstrat aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, două lungi poeme narative, precum și alte multe poezii traduse în aproape fiecare limbă.

1887: Sfințirea Catedralei mitropolitane din Iași.

1894: Se naște Gib Mihăescu (d. 1935). Pe numele său real Gheorghe Mihăescu, a fost un prozator, romancier și un dramaturg român interbelic. A fost decorat pentru acte de bravură în timpul Primului Război Mondial. Este autorul volumelor de nuvele Grandiflora în 1928 și Vedenia în 1929, al unor romane de analiză psihologică a apariției unor stări obsesive, îndeosebi erotice, Rusoaica (tradus și în limba slovacă), Brațul Andromedei, Femeia de ciocolată, Zilele și nopțile unui student întârziat, Donna Alba.

1901: Se naște Grigore Sălceanu (d. 1980). A fost un poet și dramaturg român, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România. Grigore Sălceanu a tradus în limba franceză poemul Luceafărul de Mihai Eminescu și poeziile populare Miorița și Meșterul Manole. În 1936 a întemeiat la Constanța un cenaclu literar, pe care l-a condus timp de 20 de ani, îndrumând tinerele talente dobrogene.

1910: Are loc Congresul de constituire a Partidului Naționalist-Democrat, în frunte cu Nicolae Iorga și A.C. Cuza.

1921: Se naște Edmond Deda (d. 2006). A fost un compozitor de muzică ușoară, operetă, muzică pentru spectacole de teatru, muzicolog, publicist, pianist și dirijor român. A fost profesor de jazz la Conservatorul Lira din Brăila  între anii 1942-1944. Înființează și conduce Conservatorul de jazz din România (1941-1948). Printre compozițiile sale de muzică ușoară se numără: Of, inimioară – Luminița Dobrescu și Ștefan Bănică, Inimă, nu fi de piatră – Corina Chiriac, N-am nicio vină – Margareta Pâslaru.

1922: Se naște Pavel Chihaia (d. 2019), prozator, dramaturg, istoric al artelor și eseist român. Scrie două romane cu nuanțe autobiografice. Primul, Hotarul de nisip, început în anii cinzeci și ascuns în sertar timp de jumătate de secol, descrie epoca stalinismului din punctul de vedere al unor tineri intelectuali care caută să fugă din România. Al doilea, Cearta sufletului cu trupul, analizează experiența exilului cu referințe la realitatea occidentală și sensibilitatea religioasă a ortodoxiei.

1958: Se naște Radu Mihăileanu, regizor român stabilit în Franța. Filmul său Trăiește! (Va, vis et deviens) a fost distins în 2006 cu Premiul César pentru cel mai bun scenariu original (cu Alain-Michel Blanc). A cunoscut succese și cu următoarele sale pelicule, Concertul și Izvorul femeilor.

1962: Încheierea colectivizării agriculturii, proces început în martie 1949 și care, teoretic, trebuia să se realizeze pe baza liberului consimțământ al țăranilor, dar care s–a caracterizat prin abuzuri și violențe.

2005: A fost publicat primul video pe YouTube, cu titlul „Me at the zoo”.

2007: Moare Boris Elțin (n. 1931), politician rus. În 1991 a devenit primul președinte al Rusiei, fiind primul conducător din istoria acestei țări ales în mod direct. Elțîn a rămas Președinte al Rusiei până pe 31 decembrie 1999, fără a se mai ridica, pe plan istoric și personal, la înălțimea la care l-au dus evenimentele din 1991. A demisionat pe 31 decembrie 1999, numindu-l pe Vladimir Putin președinte interimar, până la noile alegeri din 26 martie 2000.

Foto:
Monitorul de Brăila

Articole similare

Back to top button