
Rezultate excelente pentru elevii brăileni la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română
În perioada 10–13 aprilie 2025, Râmnicu Vâlcea a fost gazda prestigioasei Olimpiade Naționale de Limba și Literatura Română, o competiție puternică, unde s-au reunit tineri din întreaga țară. Lotul județean Brăila a obținut rezultate remarcabile, iar unul dintre cele mai importante a fost realizat de eleva Gălbinaș Andreea-Cristina, din clasa a VIII-a, de la Școala Gimnazială „Ion Băncilă”, care a urcat pe podium obținând o mențiune. Profesorul îndrumător al acesteia, Popa Marioara, merită felicitări pentru implicarea și dedicarea în procesul de pregătire al elevei sale.
Pe lângă acest succes, și alți elevi brăileni s-au remarcat prin punctaje foarte bune la această olimpiadă. Gheorghiță Amalia Elena, elevă în clasa a V-a la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu”, sub îndrumarea profesoarei Curcă Mirela, a obținut un punctaj foarte bun, confirmând astfel cunoștințele sale aprofundate în domeniul limbii și literaturii române. La fel, Filip Sofia, elevă în clasa a VI-a la Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, cu profesoara Bercariu Tatiana, a obținut rezultate remarcabile.
De asemenea, Badea Ioana Ștefania, elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și coordonată de profesoara Dumitrașcu Evelina, a arătat un interes și o pregătire deosebită în studiul limbii române, obținând un punctaj onorabil. La fel, Mușat-Banu-Panait Larisa-Ioana, din clasa a VIII-a, tot de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și îndrumată de profesoara Manea Elvira, a reușit o performanță similară.
Prof. Murgu Nicoleta, de la Școala Gimnazială „Al. S. Pușkin”, a însoțit lotul județean la Râmnicu Vâlcea.