537: A fost inaugurată Biserica Hagia Sofia din Constantinopol. Lăcașul de cult Hagia Sofia (sau Sfânta Înțelepciune în traducerea din greaca-bizantină) a fost considerat de unii autori drept cea de a opta minune a lumii antice târzii.
Construită din ordinul împăratului Iustinian (527-565) a servit drept catedrală a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol până în 1453 când, odată cu cucerirea capitalei Imperiului Bizantin, în data de 29 mai 1453 de forțele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea (1432-1481), a fost transformată în moschee.
În anul 1935 regimul secular Atatürk a transformat edificiul în muzeu. Ca un monument de mare valoare istorică și arhitectonică, Hagia Sophia a fost inclusă pe lista monumentelor patrimoniului mondial UNESCO în 1985. Statutul clădirii a stârnit ulterior discuții, pentru ca în iulie 2020 Consiliul de Stat al Turciei să decidă că transformarea în muzeu ar fi fost ilegală. La scurt timp s-a anunțat că muzeul va fi reconvertit în moschee, stârnind numeroase critici din partea reprezentanților UNESCO, dar și a unor state precum Grecia.
Pe semicupola absidei altarului se găsește o magnifică reprezentare a Fecioarei cu Pruncul în brațe încadrată de cei doi Arhangheli, care în prezent, datorită faptului că islamul consideră imaginile cu îngeri, oameni sau animale drept idolatrie, au fost acoperite cu pânze albe.
Actualmente Hagia Sofia este moschee și poate fi vizitată în continuare de către turiști, dar în afara orelor de rugăciune musulmane.
1391: Prima mențiune documentară a „logofătului” (șeful cancelariei domnești) în Țara Românească;
1512: Coroana spaniolă elaborează Legile de la Burgos, menite să reglementeze comportamentul coloniștilor față de băștinașii din Lumea Nouă;
1571: Se naște Johannes Kepler, astronom și astrolog, cel care a descoperit că Pământul și planetele se mișcă în jurul Soarelui, pe orbite eliptice (d. 1630);
1585: Moare Pierre de Ronsard, poet francez, principal reprezentant al Pleiadei (școală literară franceză din secolul XVI) (n. 1524);
1587: Sigismund al III-lea Vasa este încoronat rege al Poloniei. Va domni 45 de ani și va rămâne în istorie drept o figură extrem de controversată. În timp ce nu a reușit să recapete tronul suedez, ambiția sa personală de a face acest lucru a reușit să provoace o lungă serie de conflicte între Republică, Suedia și Moscova;
1771: Se naște Marc Dax, neurolog francez (d. 1837). Creditat câteodată cu descoperirea legăturii dintre afectarea neurologică a emisferei stângi a creierului uman, hemipareza părții drepte a corpului uman, respectiv pierderea abilităţii de a vorbi, cunoscută sub numele de afazie. Descoperirea sa esențială a fost publicată în 1836, cu 25 de ani înaintea publicării (mult mai celebre) a lui Paul Broca;
- Horea și Cloșca sunt prinși în pădurea Scorușet din munții Gilăului, apoi închiși la Alba-Iulia;
1806: Constantin Ipsilanti revine la București. El organizează o oaste destinată să-i permită realizarea planului său, de constituire a unui regat al Daciei format din Moldova, Țara Românească și Serbia;
1816: A avut loc la Iași din inițiativa lui Gheorghe Asachi primul spectacol de teatru în limba română: „Mirtil și Hloe”, pastorala într-un act;
1831: Charles Darwin a început a doua călătorie în America de Sud la bordul navei regale HMS Beagle;
1832: Se naște Pavel Mihailovici Tretiakov, critic și umorist rus, fondatorul Galeriei de artă plastică care îi poartă numele (d. 1898);
1897: Se naște Tudor Vianu, poet, estetician și filozof român, membru al Academiei Române; a fost director general al Comisiei Naționale pentru UNESCO, director general al Bibliotecii Academiei Române, director al Teatrului Național din București (d. 1964);
1901: Se naște Marlene Dietrich, figură legendară a cinematografului, actriță de film, teatru, music–hall, operetă, cântăreață (d. 1992). Este prima actriță germană care a ajuns celebră în Hollywood. De-a lungul carierei, Dietrich s-a reinventat constant, începând a fi cântăreață de cabaret, fată din cor și actriță în filme germane în Berlinul anilor ’20, stea de la Hollywood de-a lungul anilor ’30, și în final, o interpretă internațională, devenind una din idolii secolului al XX-lea. Dietrich a fost cunoscută pentru contribuția sa umanitară din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pentru munca sa în ridicarea moralului soldaților din primele linii Dietrich a primit numeroase onoruri din Franța, Israel, Belgia și Statele Unite. În 1999, Institutul American de Film o listează pe locul nouă în topul celor mai desăvârșite actrițe ale Hollywood-ului din perioada clasică;
1923: Moare Gustave Eiffel, inginer francez (n. 1832);
1945: Înființarea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și a Fondului Monetar Internațional (FMI), ca urmare a Conferinței monetare și financiare a ONU de la Bretton–Woods (1–12.07.1945). România a devenit membră a celor două organisme financiare la 15 dec 1972;
1948: Se naște Gerard Depardieu, actor francez. El a câștigat mai multe premii, incluzând câte o nominalizare pentru cel mai bun actor la Academy Award și la premiile BAFTA 1992 pentru rolul său din Cyrano de Bergerac, și o alta la Oscar în 1991. Pentru aceeași prestație de înalt nivel artistic a fost onorat cu Frunza de Palmier la Cannes în 1990. Tot datorită cunoscutului personaj al lui Edmond Rostand a primit premiul Globul de Aur pentru Cel Mai Bun Actor din Green Card;
1965: Se naște Salman Khan, actor indian;
1977: Moare Alexandru Ciucurencu, pictor român, membru corespondent al Academiei Române (născut în 1903 la Tulcea);
1978: În Spania se instaurează democrația după 40 de ani de regim dictatorial;
1991: A fost deschis, pentru public, Muzeul Național Cotroceni, înființat la 10 iulie 1991;
1995: Armata guvernamentală bosniacă și forțele sârbilor bosniaci evacuează pozițiile–cheie de pe linia frontului din jurul orașului Sarajevo;
2000: Cu ocazia împlinirii a 2000 de ani de creștinism și a sfârșitului de mileniu, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă comemorativă din aur, având un tiraj de numai 1.000 de exemplare;
2003: Moare Alan Bates, actor englez (n. 1934);
2004: Radiația de la o explozie pe magnetarul SGR 1806-20 ajunge pe Pământ. Este cel mai strălucitor eveniment extrasolar despre care se știe că a fost văzut pe planetă;
2016: Moare Carrie Fisher, actriță americană (n. 1956). A devenit faimoasă pentru rolul prințesei Leia Organa din filmul Războiul stelelor. Alte roluri mai importante sunt cele din comedia romantică Șampon (1975), Frații Blues (1980), Hannah și surorile ei (1986), comedia neagră Vecinii (1989), Când Harry a cunoscut-o pe Sally (1989). Carrie Fisher este și autoarea unui roman autobiografic Postcards from the Edge (Salutări de la Hollywood) și scenariul pentru filmul cu același nume.