Cultura

Reperele zilei – 30 martie

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul, Sfântul Proroc Ioad, Sfânta Cuvioasă Euvula, mama Sfântului Pantelimon. Duminica a 4-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul) (calendar creștin ortodox)

 

1633: Se naște Miron Costin (d. 1691), cronicar moldovean, cea mai însemnată personalitate a literaturii românești din Moldova secolului al XVII-lea.

1758: Se naște Alexandru Șuțu (d. 1821). A fost un domn al Moldovei, caimacam și domn al Țării Românești. A fost dragoman al Flotei (1797 – 1799), mare dragoman al Porții Otomane (martie 1799 – septembrie 1802). Numit domn în Moldova în locul lui Constantin Ipsilanti, care era bănuit de legături cu rușii. Se presupune că a murit otrăvit de eteriști care îl priveau ca pe o piedică în calea revoluției lor.

1830: Se încheie lucrările de redactare a Regulamentelor Organice, considerate primele acte constituționale de pe teritoriul României.

1856: Pacea de la Paris pune capăt Războiului Crimeii dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, și o alianță a Imperiului Otoman, Regatului Piemontului, Celui de-al Doilea Imperiu Francez și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, pe de altă parte. Printre altele, Marea Neagră este declarată neutră.

1866: Locotenența domnească publică Proclamația către popor, prin care recomandă alegerea prin plebiscit a Principelui Carol de Hohenzollern ca domnitor al Românilor, cu drept de moștenire și sub numele de Carol I. Guvernul Ghica dă publicității un manifest, la 2 aprilie 1866, cu același sens.

1867: Achiziția teritoriului Alaska: Statele Unite au cumpărat Alaska și insulele Aleutine de la Rusia cu 7,2 milioane de dolari.

1899: Moare Lascăr Catargiu (n. 1823). A fost un om politic român din secolul al XIX-lea, ministru în varii guverne, președintele Camerei Deputaților și cel de-al șaselea prim ministru al României pentru patru mandate.

1929: Este dată în funcțiune linia telefonică directă București – Budapesta.

1945: Moare Victor Ion Popa (n. 1895). A fost un om de teatru și literat polivalent care a adus, prin opera sa dramatică, regizorală și pedagogică, o contribuție însemnată la evoluția teatrului românesc dintre cele două războaie mondiale.

1960: Intră în funcțiune prima stație meteorologică automată din România.

2003: Moare Vasilica Tastaman (n. 1933), actriță româncă. S-a născut la 6 octombrie 1933 în Brăila. A debutat în 1949 pe scena Teatrului Maria Filotti. Până în 1961, când s-a numărat printre fondatorii Teatrului de Comedie, a jucat la teatrele Giulești și Bulandra. În 1981 s-a stabilit în Suedia unde a jucat pe scena teatrului din Malmö. A fost căsătorită de două ori, cu fostul jucător și antrenor de fotbal Emeric Jenei și apoi cu actorul Dan Tufaru. Din prima căsnicie are un băiat, Călin Jenei și o fată Janne Jenei. Printre filmele în care a jucat se numără D-ale carnavalului (1959), Telegrame (1960), Aproape de soare (1961).

Foto:
Vasilica Tastaman, actriță româncă născută la Brăila, Wikipedia

Articole similare

Back to top button