
Reținuți în trafic pentru port de obiecte periculoase
O acțiune de amploare pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență inclusiv de grupări infracționale, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri s-a desfășurat, ieri, 18 octombrie, pe raza municipiului Brăila. În intervalul orar 16:00-05:00, în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Biroul Ordine Publică, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Rutier și Biroul Rutier împreună cu jandarmi au legitimat 183 de persoane și au controlat 67 de vehicule, iar 21 dintre persoanele legitimate au fost conduse ulterior la sediul poliției.
Polițiștii au aplicat și 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.885 de lei și au reținut 2 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Obiecte periculoase descoperite au fost conficate, iar persoanele din autoturisme conduse la poliție.
La ora 17:45, polițiștii Biroului Ordine Publică, au oprit în trafic un autovehicul condus de un tânăr de 22 de ani, din Brăila. Acesta avea asupra sa un cuțit de tip briceag cu o lungime de 37 de cm.
Pe raza localității Vărsătura, la ora 20:15, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au oprit în trafic un autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani, din Brăila. În autoturism se mai aflau alte cinci persoane. În urma controlului corporal efectuat, asupra unui tânăr de 17 ani din București s-a descoperit un cuțit de tip briceag cu o lungime totală de 53 de cm. Obiectul era ascuns pe picior, sub pantaloni.
Același echipaj de poliție a oprit în trafic, la ora 20:45, un autoturism ce se deplasa pe raza localității Vărsătura, condus de un bărbat de 34 de ani, din județul Ialomița. În mașină se mai aflau doi pasageri de 16 și 33 de ani, din același județ. În urma verificărilor, în autoturism au fost descoperite două cuțite având lungimea totală de 29 de cm fiecare, o macetă introdusă într-o husă, având lungimea totală de 82 de cm și un cuțit având lungimea de 52 de cm.
Un alt autovehicul a fost oprit în trafic pe Calea Călărașilor, la ora 22.30. La volan se afla un bărbat de 36 de ani, din Brăila. În torpedoul mașinii, polițiștii au găsit un cuțit având lungimea de 22 cm și un spray iritant lacrimogen.
Toate obiectele periculoase descoperite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar cei aflați în autovehicule au fost conduși la sediul poliției, sub aspectul sâvârșirii infracțiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.