
Rodri, câștigător al Balonului de Aur
Într-o festivitate desfășurată aseară, celebrul ziar francez France Football a adunat atenția întregii lumi fotbalistice, prin fastuoasa ceremonie anuală pentru decernarea Balonului de Aur.
Rodri, mijlocașul de 28 de ani de la Manchester City, este fericitul câștigător al marelui trofeu. El fiind accidentat, a apărut la costum și în cârje pentru a primi marele premiu.
Pe locurile secunde în clasament s-au situat jucătorii de la Real Madrid Vinicius junior și Jude Bellingham, iar pe locul al patrulea tot un madrilen, Dani Carvajal. Cei trei au câștigat campionatul spaniol, Liga Campionilor și Supercupa Europei, Carvajal fiind și campion european cu naționala Spaniei. Spre deosebire, câștigătorul trofeului, Rodri, a avut mai puține trofee în acest an, fiind campion european cu Spania și campion în Anglia cu echipa de club.
Cel mai bun club a fost desemnat Real Madrid la masculin, iar în varianta feminină FC Barcelona. Cel mai bun antrenor a fost Carlo Ancelotti, în vreme ce fostul său elev la Real, germanul Tony Kroos, retras din activitate în iulie, s-a situat pe locul 9 în ierarhie.
Cel mai bun portar a fost desemnat argentinianul Emiliano Martinez, câștigător al Copei America și a pus umărul pentru creșterea echipei de club, Aston Villa.
Starul Barcelonei, Lamine Yamal, a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător.
Real Madrid a boicotat festivitatea
Real Madrid a boicotat festivitatea, nemulțumită din cauza nominalizărilor. Canalul Real Madrid TV nu a mai transmis festivitatea și nimeni de la Real Madrid nu a fost prezent la Paris, la festivitate.
Rodri a devenit al doilea spaniol din istorie care câștigă Balonul de Aur, după legendarul Luis Suarez, în urmă cu 64 de ani. Este pentru prima dată în ultimii 21 de ani când Messi și/sau Cristiano Ronaldo nu sunt nominalizați pentru câștigarea Balonului de Aur.
Un singur meci a fost programat, în fotbalul european, paralel cu ceremonia de la Paris. Reeditarea ultimei finale de Cupa Spaniei, Mallorca – Athletic Bilbao, s-a terminat la egalitate, 0-0, cu frații Williams înscriind fiecare din ofsaid, pentru basci. Nico Williams, aripa de la Bilbao, campion european cu Spania, a fost al 15-lea în clasamentul Balonului de Aur.