România – Cehia 31-30 în barajul pentru Campionatul Mondial masculin de handbal

Sala Polivalentă ”Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda manșei tur a barajului de calificare la Campionatul Mondial masculin de handbal. România, pregătită de brăileanul George Buricea, a trecut la limită de selecționata Cehiei, cu scorul de 31-30.

Cel mai bun marcator al meciului a fost Demis Grigoraș, autor a 9 goluri. Pentru tricolori, Călin Dedu și Andrei Buzle au marcat, fiecare, câte cinci goluri.

Statistica detaliată a meciului poate fi urmărită aici. 

Deși se confruntă cu mari probleme de lor, George Buricea, care a debutat în calitate de antrenor al naționalei chiar la Brăila, a reușit să pună în teren o echipă competitivă, iar victoria obținută contra Cehiei, deși la un singur gol distanță, conferă șanse de calificare, în perspectiva returului.

Într-un alt meci de baraj, Grecia s-a impus, surprinzător, în fața Olandei cu 31-27. Alte baraje pentru Campionatul Mondial:

Insulele Faroe – Macedonia de Nord

Spania – Serbia

Islanda – Estonia

Returul va avea loc duminică, 12 mai, în Cehia, urmând a fi transmis în direct, ca și turul de altfel, pe Pro Arena. 

O situație asemănătoare, în această primăvară, s-a produs la dubla manșă din turul al doilea al cupelor europene, când Steaua a întâlnit Karvina. Handbaliștii militari au câștigat turul, pe teren propriu, calificându-se în Cehia, deși porneau cu șansa a doua, în deplasare terminând la egalitate.

Deși pentru brăileni, în mod evident, miza cea mare este handbalul feminin, cu HC Dunărea Brăila urmând să joace la Graz, în Final Four-ul EHF European League, echipa națională masculină de handbal a României trebuie susținută, în egală măsură.