Deputatul Alexandru Popa a furat startul campaniei electorale cu acțiuni ilegale în instituții de învățământ!

Deși oficial campanie electorală va începe pe 10 iunie, politicienii noștri au pornit de săptămâni bune o precampanie de o amploare incredibilă în toată țara. Mii de panouri și bannere irită pupilele muritorilor de rând și parcă în loc să atragă votanții, mai degrabă le provoacă altfel de reacții.

Încă deputat de Brăila, Alexandru Popa, lider județean la PNL, s-a gândit să facă și o campanie video pe o rețea de socializare cu care să ne stârnească admirația pentru parcursul intelectual al dânsului, pornind de la Grădinița și Școala primară din comuna natală, Cireșu. Astfel, candidatul la șefia Consiliului Județean Brăila, Alexandru Popa, împreună cu Cătălin Canciu, inspector general școlar, candidat la Primăria Brăila și de susținători de la partid au descălecat unde altundeva decât în comuna Cireșu, unde primar este tatăl politicianului Popa și au organizat o frumoasă întâlnire cu copii și cadre didactice la Grădinița și Școala primară, cu umbrele alb-albastre și materiale de campanie, cu poza candidatului și sigla de partid a PNL.

Legea interzice manifestările și propaganda de natură politică în unitățile de învățământ

Cu toate că legea interzice total implicarea instituțiilor școlare în astfel de activități (n.n. Legea Educației nr. 198/2023 la art. 11 alin. (1) prevede că ”Sunt interzise manifestările și propaganda de natură politică (…)”, deputatul Alexandru Popa sfidează legile pe care și dânsul alături de alți colegi le votează în Parlamentul României și filmează trei clipuri ˝nevinovate˝ în interiorul claselor unde politicianul și-a început cariera intelectuală care va culmina, după spusele dânsului, cu o teză de doctorat în această vară. Da, este vorba despre același domn care a făcut 90 de mii de vizualizări pe Facebook, chinuind limba română la cititrea unui text banal, de la tribuna Parlamentului.

Apare într-un clip și fetița cea mică a politicianului și educatoare care își amintește de calitățile native ale celui care se vrea acum la conducerea județului. Cele trei clipuri au fost postate succesiv pe pagina de facebook a politicianului, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică ale marii Sărbători Pascale.

Ne ștergem lacrimile după cuvintele frumoase ale doamnei educatoare și parcă ne apucă așa un chef să ne băgăm … în cabina de vot și să-i votăm … pe toți.