Internațional

Românii din Germania pot obține mai repede cetățenia germană

În Germania a intrat în vigoare joi o lege a cetățeniei care facilitează obținerea unui pașaport german și deținerea dublei cetățenii. Străinii pot acum, dacă îndeplinesc toate cerințele, să solicite cetățenia după ce au trăit în Germania timp de 5 ani, în loc de 8 ani, cât era necesar anterior.

Copiii născuți în Germania din părinți veniți din străinătate primesc cetățenia dacă unul dintre părinți a avut reședința legală în Germania vreme de 5 ani, față de 8 ani înainte. În cazul în care solicitantul demonstrează că are realizări speciale de integrare, prin performanțe deosebite la școală, muncă sau angajament civic, poate obține naturalizarea după numai trei ani de ședere.

O prevedere importantă a noii legi este aceea că persoanele care obțin cetățenia germană nu vor fi obligate să renunțe la cetățenia țării de origine, ceea ce era posibil anterior numai pentru rezidenții veniți din celelalte state ale Uniunii Europene.

Articole similare

Back to top button