Școala ”Al. I. Cuza” a primit titlul de Școală Europeană

Competiția ”Școală Europeană” este una la care participă, de fiecare dată, o mulțime de unități de învățământ care speră să îndeplinească toate condițiile pentru a primi această distincție. Criteriile de departajare sunt foarte stricte, așa că nu toate dintre ele au sorți de izbândă. Cu toate acestea, pe listă se află acum și o unitate de învățământ din Brăila, recunoscută drept una dintre cele mai bune. Este vorba despre Școala Gimnazială ”Al. I. Cuza”.

Competiția „Şcoală Europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale Erasmus+ și constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.

Prin această inițiativă, lansată în 2004, Ministerul Educației încurajează și motivează participarea unităților de învățământ preuniversitar din România la programele europene din domeniul educației și formării profesionale lansate de Uniunea Europeană începând cu 1997 (Erasmus+ 2014-2020, Erasmus+ 2021-2027, eTwinning, Tineret în Acțiune, Fonduri Strucutrale, ROSE, EPAS, PNRAS, PNRR etc.) și contribuie la dezvoltarea mobilității internaționale și la schimbul intercultural, obiective asumate pentru construirea Spațiului European al Educației.

Titlul „Școală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale

Lansată în 2004 ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană, competiţia pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană” este recunoscută de instituțiile europene ca un bun exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale.

Certificarea școlilor cu titlul „Școală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care aceste școli le fac pentru menținerea titlului obținut determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide.

Foto: