Spectacol de muzică și dansuri tradiționale grecești, la Teatrul „Maria Filotti”



Comunitatea Elenă din Brăila va sărbători Ziua Națională a Greciei sămbătă, 6 aprilie, printr-un spectacol de cântece și dansuri tradiționale grecești, la Teatrul „Maria Filotti”. Evenimentul va începe la ora 11.00, în Sala Mare, intrarea fiind liberă.

Vor fi prezenți Excelența Sa, Evangelia Grammatika, Ambasadorul Republicii Elene în România, și conf. univ. dr. Dragoș Gabriel Zisopol, președintele Uniunii Elene din România, deputat.

Momentele artistice vor fi susținute de Ansamblul „Parnassos” al Comunității Elene Brăila, coordonat de prof. Filippos Delviniotis, formația „Molon Lave” a Comunității Elene Brăila, solist Kostas Tsiakidis și Ansamblul „Olympos” al Comunității Elene Galați, coordonat de coregraful Alexandru Spiridon.

Evenimentul va fi prezentat de Adrian Mavrochefalos și Veronica Macri, președintele și secretarul Comunității Elene Brăila.

Reamintim cititorilor noștri că în perioada 26 martie-26 mai, la Centrul Diversității Culturale din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I”, sunt deschise și o serie de expoziții dedicate Greciei. Expun artiștii plastici Jana Andreescu, Gheorghe Andreescu, Irina Ariton, Marilena Ioanid, Irina Ionescu Berechet, Elena Salomeea Kaloxilos Moraru, Gheorghe Mosorescu, Iulia Pastorcici, Dennis Teodorescu, Marius Teodorescu, Traian Tsamuris și Elena Orbocea.

Pe 25 martie, grecii sărbătoresc ziua în care, sub deviza „Libertate sau moarte”, a fost declanșat Războiul de Independență, pentru eliberarea de sub jugul otoman.