Un sfert de mileniu de credință: Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou



Începând cu data de 13 iulie 1774, moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov sunt păstrate cu mare prețuire în Catedrala Patriarhală din București. Anul acesta marchează o aniversare specială, împlinindu-se 250 de ani de când moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au fost aduse în țara noastră, ocrotind credincioșii din Catedrala Patriarhală.

Cu această ocazie deosebită, sub binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost organizat un pelerinaj cu moaștele sfântului în Arhiepiscopia Bucureștilor. Tradiția oferirii unui veșmânt care a acoperit Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a continuat și în acest an, aducând bucurie mai multor comunități parohiale din Patriarhia Română.

Două parohii din Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost alese pentru primirea acestui dar neprețuit, cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel și la inițiativa Părintelui Arhiepiscop Casian, Parohia Tichilești II și Parohia Sfântul Dimitrie cel Nou din Brăila. Evenimentul a avut loc pe 21 iunie, la Reședința Patriarhală din București, unde delegația Arhiepiscopiei Dunării de Jos, condusă de consilierul administrativ-bisericesc, preotul Gelu Aron, a primit sfintele odoare. Clericii și credincioșii din cele două parohii au primit cu bucurie duhovnicească veșmintele sfinte, săvârșind slujba Acatistului Sfântului Dimitrie Basarabov și rostind rugăciuni speciale pentru bolnavi și pentru cei aflați în suferință.

Chiriarhul Dunării de Jos i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să păstreze în suflete aceste momente de sfințenie, bucurie și înălțare sufletească și a subliniat că ”aducerea acestor odoare sfinte în Eparhia Dunării de Jos constituie o mare binecuvântare pentru credincioșii din zonă”, marcând debutul marii sărbători din 13 iulie 2024, când se vor împlini două veacuri și jumătate de când moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou se află în capitala țării noastre.