
Valabilitatea permiselor de conducere crește la 15 ani
Valabilitatea permiselor auto crește de la zece ani, cât este în acest moment, la 15 ani. În același timp, scade valabilitatea permiselor auto ale persoanelor a căror vârstă a depășit 70 de ani, de la zece ani, cât este în prezent, la cinci ani. După 80 de ani, permisele se preschimbă la fiecare doi ani.
Potrivit unui proiect inițiat de Guvern și adoptat marți, 27 februarie, de către Senat, aproape trei milioane de persoane ar putea beneficia de creşterea valabilităţii permiselor de conducere din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE de la zece ani la 15 ani. Scopul implementării acestei măsuri a fost reducerea costurilor şi a timpului alocat pentru reînnoirea permiselor.
După 70 de ani, reînnoirea permisului se face la cinci ani
La polul opus, în sensul micșorării valabilității, se află permisele auto deținute de persoanele a căror vârstă a depășit 70 de ani.
Proiectul pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice mai prevede așadar creşterea siguranţei rutiere, prin scăderea valabilităţii administrative a permiselor de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE, deţinute de persoane cu vârsta de 70 de ani şi peste această vârstă de la zece ani la cinci ani.
Și la fiecare doi ani, după 80 de ani
Potrivit unui amendament admis la proiectul de act normativ, valabilitatea administrativă a permiselor de conducere eliberate pentru toate categoriile, deţinute de persoane cu vârsta de 80 de ani şi peste această vârstă, este de doi ani.
O altă modificare la proiect însuşită de plenul Senatului stipulează că permisele de conducere eliberate pentru toate categoriile, anterior publicării prezentei legi, îşi păstrează valabilitatea administrativă înscrise pe acestea.
„Scopul acestei propuneri este de a aduce beneficii cetăţenilor care au permis de conducere prin reducerea costurilor şi a timpului alocat pentru reînnoirea permiselor, de a reduce numărul de şoferi care nu sunt apţi medical să conducă şi implicit de creştere a siguranţei rutiere”, subliniază iniţiatorul în expunerea de motive.
Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz.