Sala Sporturilor din Galați va găzdui mâine, 9 ianuarie 2024, primul meci internațional al anului, pentru echipa masculină de volei CSM Arcada Galați.
În grupele Ligii Campionilor, voleibaliștii gălățeni vor evolua contra puternicei formații italiene Lube Civitanova. Mai multe detalii despre eveniment, care va începe la ora 19.00, puteți găsi în link-ul atașat.
CSM Arcada Galați a obținut, în etapa precedentă, primul succes în această grupă foarte grea, contra cehilor de la Prague. Echipa italiană este neînvinsă până acum, cu patru victorii din tot atâtea posibile, fiind, matematic calificată în faza următoare a competiției.
Examenele internaționale ale sportului din zona noastră de interes, județele Brăila și Galați, au început cu brio, după superba victorie obținută de handbalistele de la HC Dunărea Brăila, 27-21 cu franțuzoaicele de la Chambray, în grupele EHF European League.
Voleiul are, la Galați, o bogată și frumoasă tradiție, ca și la Brăila de altfel.
Un vechi proverb românesc spune că ”victoriile aduc victorii”, așa că sperăm ca aceste referiri pe care le facem, în prezentul material, să aducă un rezultat favorabil la meciul de volei de mâine seară.
Partidele de volei ale multiplei campioane naționale, CSM Arcada Galați, sunt urmărite și de foarte mulți iubitori de sport din Brăila.
Mult succes!