Violența școlară, în atenția Guvernului



Executivul, prin vocea lui Mihai Constantin, purtător de cuvânt al Guvernului, a anunțat că a fost aprobat, în urmă cu câteva zile, un plan de combatere a violenței școlare.

„În domeniul Educației, Guvernul a decis săptămâna trecută, vă reamintesc, continuarea programului prin care elevii vor primi alimente sănătoase. Astăzi a fost completat setul de măsuri care pregătesc începerea noului an școlar prin adoptarea unui plan de combatere a violenței școlare, pentru asigurarea evidentă a unui mediu cât mai sigur de învățământ pentru elevi, dar și a unui mediu de lucru pentru profesori și pentru liniștea bine meditată a părinților care își lasă copiii în mediul de învățământ”, a precizat Mihai Constantin.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a mai adăugat, pe această cale, că avem de-a face cu un plan multi-instituțional, iar responsabilitățile vor fi împărțite între unitățile școlare, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, inspectoratele județene de poliție și ale municipiului București.

„Este un plan complex care va fi coordonat de Ministerul Educației, dar care, repet, are responsabilități adiacente către mai multe instituții. Acest plan va duce și el la o serie de măsuri concrete care vor fi anunțate în perioada următoare”, a mai adăugat Mihai Constantin.