
„Zboruri colorate” la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu”
Activitatea creativă „Zboruri colorate”, desfășurată sub coordonarea Elenei Nicoleta Albu, educator muzeal în cadrul Serviciului Relații cu Publicul, și a lui Cristian Lalu, conservator al Serviciului Evidența și Valorificarea Patrimoniului din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I”, a continuat la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu”. De această dată, participanți au fost elevii claselor pregătitoare A și B, precum și cei din clasele I A și I B, care au fost îndrumați de cadrele didactice Lenuța Baștiurea, Elena Drăgan, Stănuța Diorduc și Daniela Matei.
În cadrul întâlnirii, copiii au fost familiarizați cu speciile de păsări care trăiesc în zona Bălților Brăilei, o arie deosebit de valoroasă din punct de vedere ecologic. Scopul activității a fost acela de a le dezvolta celor mici spiritul de observație, respectul față de natură și conștientizarea importanței conservării biodiversității locale. Informațiile au fost prezentate într-un mod accesibil și atractiv, adaptat vârstei elevilor, reușind să le capteze atenția și să le stârnească interesul pentru lumea păsărilor.
Un moment aparte l-a constituit audiția cântecelor păsărilor specifice zonei, prin care elevii au fost încurajați să asculte cu atenție sunetele naturii și să le distingă între ele. Activitatea a continuat cu modelarea păsărilor după imagini prezentate pe baza unor resurse vizuale provenite de pe pagina de internet a Societății Ornitologice Române și de pe site-ul fotografului Mircea Bezergheanu. Prin reproducerea artistică a păsărilor, elevii au avut ocazia să îmbine cunoștințele acumulate cu creativitatea, exersându-și dexteritatea și simțul estetic. Sunetele folosite în cadrul activității au fost selectate de pe suportul media „Cântece de păsări din România”, realizat de Societatea Ornitologică Română în colaborare cu Grupul Milvus, un material de referință pentru educația ecologică destinată celor mici.
Prin această activitate, elevii au avut parte nu doar de o lecție de cunoaștere a naturii, ci și de o experiență completă, în care învățarea s-a îmbinat armonios cu jocul, arta și explorarea senzorială. Implicarea echipei muzeale, în colaborare cu profesorii școlii, a creat un cadru educațional stimulativ, în care copiii au fost încurajați să se exprime, să descopere și să aprecieze frumusețea lumii din jur.