DivertismentTimp liberTurism

2 – 3 Septembrie – Invitație la Festivalul Borșului Lipovenesc de la Jurilovca 2023

La mai puțin de două ore distanță de Brăila (că tot avem pod peste Dunăre !), se va desfășura în weekendul acesta (2-3 septembrie) renumitul Festival al Borșului Lipovenesc de Jurilovca. Brăilenii și gălățenii iubitori de borș de pește și distracție sunt așteptați în aceste două zile pentru a se bucura de o mâncare tradițională lipovenească autentică și gustoasă. 

Acesta este primul an în care evenimentul se desfășoară în noul port turistic din Jurilovca. În acest weekend se vor prepara peste 50.000 de porții de borș de pește care vor fi oferite gratuit vizitatorilor de către Primăria Jurilovca. Borșul va fi gătit la ceaune în fața publicului, oferindu-le turiștilor un spectacol culinar incredibil și dezvăluind metodele tradiționale lipovenești de a prepara peștele. 

Pe lângă renumitul borș, veți putea degusta și alte preparate specifice precum: zacuscă de pește, pește prăjit, saramură, sarmale de pește, lacherdă sau storceag.  

De la festival nu vor lipsi meșteșugarii locali și momentele artistice. Pe scena din Jurilovca vor urca ansambluri locale și vor încânta publicul cu piese lipovenești moștenite din generație în generație. Seara, vor urca pe scenă artiști consacrați și iubiți de către public precum: Loredana, Theo Rose, Viorica și Ioniță de la Clejani, Radu Captari, Fuego și Goran Bregović. Renumitul muzician din Bosnia și Herțegovina va cânta alături de trupa sa pe scena festivalului în seara de 2 septembrie, începând cu ora 21:00. Ritmurile sale balcanice vor încununa prima seară a evenimentului plin de tradiție. 

Programul complet al celor două zile: 

2 septembrie 2023: Radu Captari, Viorica și Ioniță de la Clejani, Goran Bregović; 

3 septembrie 2023: Fuego, Theo Rose & The Band, Loredana.  

Nu trebuie să lipsiți de la cel mai mare festival în aer liber din Dobrogea de Nord – un loc  plin de tradiție și gastronomie locală, cu atât mai mult cu cât vremea în acest weekend va fi perfectă pentru o plimbare aproape de malul mării.  

Sursa foto: Eugen ION/Facebook

Articole similare

Back to top button