
Filarmonica Lyra – George Cavadia, concert pentru Ziua Culturii Naționale
De câțiva ani, mai precis din 2011, de când a fost instituită Ziua Culturii Naționale în România, Filarmonica „Lyra – George Cavadia”, condusă de prof. col. (r) Petrea Gogu, invită publicul la un eveniment deosebit care să marcheze data, respectiv 15 ianuarie.
Așa este și în acest an; astfel, pentru 15 ianuarie 2024 a fost lansată invitația de a participa la un concert cameral presărat cu secvențe lirice din creația lui Mihai Eminescu.
Invitații speciali ai serii vor fi membrii formației camerale „Trio Academik” de la Iași, respectiv Petrea Gîscă – interpret la corn, tenorul Ionuț Urdeș și pianista Aurelia Simion. Ansamblul cameral „Trio Academik” a fost unul dintre invitații filarmonicii brăilene la prima ediție a SUBITO – Festivalul Național al Muzicii de Cameră. O altă invitată specială a serii de 15 ianuarie 2024 este soprana Miruna Iancu – originară din Brăila, care revine cu bucurie în fața publicului de acasă.
Pe scenă va urca și Cvartetul Filarmonicii „Lyra – George Cavadia”, mai precis îndrăgiții Cornelia Gheorghiu – interpretă la vioară, Iulia Sava – vioară, Gabriela Lăzăroiu – violă, Tereza Gânju – violoncel. Momentele cvartetului filamonicii îi vor avea ca soliști pe pianistul Ciprian Oloi și clarinetistul Gheorghe Constantinescu.
Compozițiile din program au fost selectate dintre cele ale unor muzicieni români: Nicolae Bretan, Eugen Doga, Aurel Eliade, Vasile Popovici, Gheorghe Păunescu, Vasile Popovici, Achim Stoica ș.a.
Creații ale lui Mihai Eminescu vor fi interpretate de actorii Daniela Antonescu și Toni Gheorghe, îndrăgiți mai cu seamă de cei mici deoarece joacă pe scena de la Teatrul de Păpuși „Cărăbuș”.
Prezentarea concertului va fi realizată de prof. Marilena Niculescu.
Biletele se achizionează online prin intermediul blt.ro sau de la agenția filarmonicii, sediul din str. Ana Aslan nr 29.
Evenimentul are loc, ca de altfel toate cele organizate de filarmonică, sub egida Consiliului Judeţean Brăila și a Primăriei municipiului, de la ora 18.00, pe scena Casei Tineretului.
Ziua Culturii Naționale, decretată prin lege în decembrie 2010, a fost aleasă ziua de naștere – 15 ianuarie – a poetului Mihai Eminescu (1850 – 1889).





