32 de ani de la apariția Constituției moderne, post-decembriste

În fiecare an, în data de 8 decembrie, marcăm ziua Constituției României, primul act fundamental al statului roman, după Revoluţia din decembrie 1989.

Prima Constituție a României de după 1989 a intrat în  vigoare în urma aprobării ei prin Referendumul naţional de la 8 decembrie 1991, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi, respectiv 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%. Elaborarea, dezbaterea şi adoptarea noii Constituţii a României au durat un an şi jumătate.

În martie 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională decidea, prin Legea electorală, ca viitorul Parlament să funcţioneze, în principal, ca Adunare Constituantă. Prima întrunire a Adunării Constituante a avut loc la 11 iunie 1990, când a fost desemnată Comisia Constituţională pentru elaborarea proiectului de Constituţie. Condusă de Antonie Iorgovan, cadru universitar la Facultatea de Drept, comisia număra 23 de parlamentari şi cinci experţi – personalităţi ale învăţământului juridic românesc şi jurişti cu activitate îndelungată.

În intervalul iunie 1990 – ianuarie 1991, Comisia a redactat tezele proiectului de Constituţie, iar la 13 februarie 1991 acestea au fost prezentate Adunării Constituante, care le-a dezbătut până în iunie 1991.

Între 15 iulie şi 1 august 1991, grupurile parlamentare sau parlamentarii, individual, au înaintat amendamentele la textul rezultat după dezbateri. Împreună cu cele peste 1.000 de amendamente aduse, proiectul a fost supus din nou  dezbaterilor în Adunarea Constituantă, în intervalul 10 septembrie – 18 noiembrie 1991, pentru ca la 21 noiembrie să fie adoptat prin vot nominal.

Votul decisiv asupra noii Constituţii a fost acordat la 21 noiembrie 1991. Din totalul de 510 parlamentari, au fost prezenţi 509, dintre care 414 s-au pronunţat pentru şi 95 împotrivă.  FSN, PUNR şi reprezentanţii minorităţilor, altele decât cea maghiară, au votat pentru. PNŢCD şi PNL s-au pronunţat împotrivă, iar UDMR a votat în bloc împotrivă.
Noua Constituţie a fost publicată în Monitorul Oficial al României din 21 noiembrie 1991.

Din acel moment însă, Constituția României a suferit mai multe modificări. În 2003, după dezbateri generale asupra propunerilor făcute de partide, dezbateri pe articole, dezbateri generale şi medieri între cele două Camere ale Parlamentului, a rezultat un nou text al Constituţiei. Mai mult de jumătate dintre articolele inițiale au suferit modificări.

Principalele revizuiri aduse în 2003 Constituţiei se referă la prelungirea mandatului preşedintelui României, de la 4 la 5 ani, la garantarea proprietăţii private, nu doar ocrotirea ei, la faptul că arestarea preventivă şi percheziţia nu vor putea fi decise decât de judecător şi nu de procuror, la competenţe diferite ale celor două Camere ale Parlamentului. Imunitatea parlamentară este limitată, minoritățile naționale au dreptul de a folosi limba maternă în administrație şi justiţie şi nu se mai stipulează caracterul obligatoriu al serviciului militar. Tot din 2003, Constituţia mai prevede că cetăţenii străini şi apatrizii au posibilitatea de a dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor, dar numai în condiţiile rezultate din aderarea României la UE. Totodată, cetățenii țărilor membre ale UE au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în scrutinul local, dacă sunt rezidenți ai localităţii respective.

La referendumul naţional din 18 şi 19 octombrie 2003 s-au prezentat la vot 55,7% dintre cei 17 milioane de cetăţeni cu drept de vot, iar 89,7% dintre participanți au votat pentru modificarea Constituţiei. Noua Constituţie a intrat în vigoare pe 29 octombrie 2003.