În societățile preponderent creștine, sărbătorile de iarnă sunt dominate de cea a Nașterii Domnului – 25 decembrie, popular Crăciunul. O sumă de obiceiuri și tradiiții reunesc legende, credințe mai mult sau mai puțin legate de calendarul religios, superstiții și alte idei care îi fac pe oameni să prindă încredere în viitor și speranțe. Specialiștii etnologi, etnografi, istorici ai religiilor și sociologi au adunat în valoroase cărți toată această bogăție de patrimoniu cultural spiritual și nu trebuie decât să cauți în paginile lor pentru a rămâne în duhul sărbătorii autentice.  

În această perioadă, care e și de post – și el cu rost și folos, femeile lucrau. Nu la câmp, gherghef ori la războiul de țesut, ci la primenirea casei, a gospodăriei. Se făcea curățenie peste tot. Se pregăteau cele necesare pentru ca toată activitatea de la bucătărie să se desfășoare fără probleme. Pentru că la bucătărie se concentra energia, masa de Crăciun fiind extraordinar de importantă, motiv de reunire pentru întreaga familie. Bineînțeles că anumite activități trebuiau începute înainte de ajun. Spre exemplu cozonacii; acest produs dulce nelipsit de la mesele românilor la Crăciun, se cuvine pregătit un pic înainte, să aibă vreme să se odihnească. Și se fac ceva cozonaci, nu glumă, că trebuie să fie oferite/ împărțite dulciuri și la colindători.   

Însă înainte de această poveste, foarte frumoasă, a colindelor, să mai amintim că obiceiurile de sezon conțin multe supertiții. Una dintre ele este chiar din Ajunul Crăciunului, când se spune că „până a nu răsări soarele, să pui mână pe coasă, secure, furcă, topor, ca să-ți fie drag să muncești cu ele peste vară” – amintită în cartea „Credințe și superstiții românești: după Artur Gorovei și Gh. F. Ciaușanu” de Irina Nicolau și Carmen Mihalache, apărută la Humanitas în 2013. 

„Colinda nu este un simplu cântecel” 

„Colinda nu este un simplu cântecel, vorbe aruncate în vânt. Ea este o urare ce poate, având în vedere calitatea cu totul specială a timpului în care are loc, să influențeze favorabil viitorul. Simplul fapt că, până nu demult, era cu totul interzis să cânți colinde în afara Crăciunului dovedește puterea cu care sunt investite”, scria cercetătoarea Irina Nicolau în volumul „Ghidul sărbătorilor românești” apărut în 1998 la Humanitas.  

Colindul, acest cântec popular cu rol de vestire a Nașterii Domnului în special, apoi cu rol de transmitere a unor urări de bine între oameni și, bineînțeles, de armonizare a comunității începea să fie prezentat din dimineața de 24 decembrie, Ajunul Nașterii Domnului sau Ajunul Crăciunului. Copiii mergeau cu „Bună dimineața”, acesta fiind titlul unui cunoscut colind de ajun; dar sunt multe altele.  

Poezii populare ce stau la baza colindelor se spun și la Crăciun, dar și la trecerea în noul an – acesta este colindul Plugușorul, iar în primele ore ale Sfântului Vasile, deci în prima zi a anului nou colinda, tot rezervată copiilor, e cea numită Sorcova. La fel, toate  

colindele sunt pline și de urări pentru cei ascultă. Și care oferă răsplata pentru cei care au colindat. Până la urmă, colindul este forma de a aduce împreună membrii comunității, îi unește, le dă sens de a continua – când se termină sărbătorile – să muncească, să își facă datoria față de familie, de comunitate. Pe vremuri se respectau cu strictețe aceste date; astăzi calendarul e dat peste cap.   

În unele zonele ale țării – în Banat, Oltenia, sudul Transilvaniei, sudul Moldovei, zone din Muntenia – se începea colindatul foarte de dimineață în Ajun, copiii cei mai mici plecau cu Moș Ajunul, cu colindețele sau cu colindișul. Grupurile sau cetele erau mici, îmbrăcați în costume tradiționale. Strigătul, la ferestrele gospodarilor, era de „Bună dimineața la Moș Ajun/ Că-i într-un ceas bun!”. Li se ofereau colaci, numiți în unele  zone chiar „colindețe”, mere, nuci, uneori și câte o bucată de carne. În unele zone se împărțeau copiilor semințe – de grâu, porumb, dovleac. Copiii le aruncau și strigătura era „să crească grânele cât casa”. Acum li se dau copiilor și bani. 

În zone din sudul şi vestul ţării, unii copii aveau la ei bețe de lemn pentru întețit focul în vetre, o superstiție legată de credința că astfel în gospodărie vor crește păsări multe în curte: sau se ating animalele, vitele să aibă viţei frumoşi, spre exemplu.   

Se merge și cu Steaua, alt colind tot pentru ziua de Ajun, pentru Nașterea Domnului. Se mergea cu Steaua până aproape de Bobotează. Colindătorii aveau cu ei și obiectul care dă numele colindului. O stea construită pe rama unei site vechi cu până la 12 coarne triunghiulare, unite cu ață sau sfoară. Era apoi acoperită cu franjuri de hârtie colorată, pe care se lipeau cioburi de sticlă și oglindă. Uneori, în mijloc se așeza o icoană; avea și clopoțel, cu rol în rostirea colindului. Cântecele de stea se referă în mod deosebit la Naşterea Domnului, la secvențe istorice din perioada biblică a Nașterii lui Hristos, la Irod, la magi și la steaua călăuzitoare.  

În unele regiuni mergeau cu colindul în Ajunul Crăciunului și adulți îmbrăcați, de asemenea, în frumoasele costume populare. Se colinda la toate casele. Uneori, se colinda folosind căruţele, cu caii împodobiţi. Se pornea de la biserică, unde se cerea binecuvântare.   

Se colinda diferit la casele cu fete de măritat, la case de oameni bogați, la case mai amărâte. Unele colinde au versuri pline de aluzii și conțin texte cu haz, semn că talentații compozitori aveau umor. Dar toate colindele sunt cu final de bine.   

„Un etnograf serios spunea așa: <Ale Crăciunului atâtea sunt, trei zile>. Mă uimește această afirmație. Cum trei zile?! Poate la oraș. În sat, Crăciunul face parte dintr-un ciclu de 12 zile (de la 25 decembrie la 6 ianuarie) care asigură trecerea Anului Vechi spre Anul Nou și este pregătit de un post lung (40 de zile) pe parcursul căruia licăresc tot felul de sărbători. O singură sărbătoare de trei zile n-ar aduce scăparea”, scria tot Irina Nicolau în „Ghidul sărbătorilor românești”. Deci, colindul are și rol purificator, aduc belșug și bunăstare – în casele gospodarilor colindați, dar și bine pentru colindători. 

Cu alte cuvinte, să mergem la colindat chiar dacă se apropie seara. Și aceasta este parte a tradiției. În unele zone ale țării colinda, mai ales când o făceau băieții, nu se oprea în dimineața de Ajun; și nu se limitau la a colinda oamenii din propriul sat. Urările se cuveneau duse la cât mai mulți; bineînțeles, și răsplata era mai mare. 

Să avem, cu toții, sărbători cu bine!