Breșa de securitate cibernetică ce a avut loc saptămână trecută la Camera Deputaților a determinat ample anchete la nivelul instituției. Cei care se ocupă de sistemele informatice de la Parlament au dat nişte explicaţii, iar angajații mai multor instituții, precum Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au demarat ample anchete.
În urma atacului au fost extrase date de 250 de Gigabytes, respectiv 316 fișiere (190 de documente scanate și 36 în format editabil) o parte documente personale, iar o parte date referitoare la dispozitivele electronice ale parlamentarilor. Nu există momentan nicio solicitare de răscumpărare pentru toate aceste date sustrase.
Niște funcționari ar fi vinovați
Cea mai slabă verigă este omul, care nu respectă nişte principii, iar dacă un funcţionar intră pe un link unde n-ar trebui să intre, asta vulnerabilizează întreg sistemul, a afirmat, miercuri, 31 ianuarie, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Întrebat ce părere are despre breşa de securitate de la Camera Deputaţilor, acesta a spus că este un lucru inacceptabil. ” Mă bucur că pe mandatul meu am reuşit adoptarea legii securităţii cibernetice, care include nişte obligaţii clare pentru instituţiile publice. Cei care se ocupă de sistemele informatice de la Parlament au dat nişte explicaţii. Sunt convins că domnul ministrul Bogdan Ivan Gruia (ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, n.r.) are toate aceste detalii şi îl felicit pentru modul în care le gestionează. (…) Cea mai slabă verigă este omul care nu respectă nişte principii. Dacă există un funcţionar care intră pe un link unde n-ar trebui să intre, asta vulnerabilizează întreg sistemul. Deci, nu e atât de uşor să dai o lege mai bună”, a menţionat Sebastian Burduja, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.
Dosar penal deschis de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată
Reamintim faptul că a avut loc la Camera Deputaților o breşă de securitate cibernetică, dar nu există, potrivit Secretariatul General, nicio solicitare de răscumpărare a datelor. Potrivit ministrului cercetării, Bogdan-Gruia Ivan, au fost extrase date de aproximativ 250 de Gigabytes, o parte documente personale, o parte date referitoare la dispozitivele electronice ale parlamentarilor.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a anunţat marţi, 30 ianuarie că a deschis un dosar penal în legătură cu atacul cibernetic de la Camera Deputaţilor. În cadrul acestuia sunt efectuate cercetări in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, perturbarea funcţionării sistemelor informatice şi şantaj.
Sursa foto- Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan Ivan Gruia/Facebook