Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță majorarea cu 50 % a indemnizației de creștere a copilului pentru părinții de gemeni, tripleți și multipleți, începând cu al doilea copil în condițiile prevăzute de lege. Măsura a fost aprobată în ședința de Guvern de ieri, 14 septembrie. Majorarea se cumulează cu indemnizația pentru creșterea altui copil.
A fost majorat și nivelul de venituri impozabile ce poate fi obținut de părinte în perioada concediului pentru creșterea copilului de la 6.500 de lei la 10.512 de lei.
Hotărârea adoptată de Executiv asigură intrarea în vigoare a prevederilor prin care a fost transpusă în legislația națională Directiva (UE) 2019/1158/19 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului și care vizează repartizarea echitabilă a responsabilităților de îngrijire a copilului între bărbați și femei, asigurarea unui echilibru între viața profesională și cea privată a acestora și creșterea posibilității ca părintele care nu a solicitat inițial concediu pentru creșterea copilului să își exercite acest drept.