ActualitateAdministratie

BR 01„Ana Aslan” și BR 02 „Maria Filotti”, cele două tramvaie noi ale Brăilei

Brăilenii aflați în oraș astăzi, la ora prânzului, au putut vedea circulând pe Bulevardul Dorobanților un tramvai nou. Unii, mai curajoși, chiar  au îndrăznit să urce și să probeze scaunele noi, curate. Alții, nerăbdători, nu și-au uitat obiceiurile și au lovit cu piciorul în ușa care se închisese prea repede, în stație. O bunicuță a întrebat, cuminte, unde își poate composta biletul. Astăzi nu a fost cazul, pentru că circulația tramvaielor, întreruptă în urmă cu ceva timp la Brăila, nu s-a reluat încă. Plimbarea a fost doar una de probă, tramvaiul fiind unul dintre cele două tramvaie noi care au ajuns astăzi la Brăila, așa cum anunțam aici.

Tramvaiele, purtând numele a două personalități marcante ale urbei, Ana Aslan și Maria Filotti, au fost construite în România de compania Astra Vagoane Călători S.A. Arad. Aceasta a câștigat licitația Primăriei Municipiului Brăila, cu fonduri europene din Programul Operațional Regional 2014-2020,  cofinanțarea primăriei fiind de doar 2%. Pentru o identitate vizuală modernă, și la tramvaie, la fel ca la autobuze,  a fost aleasă tot culoarea albastră, specifică Dunării și municipiului Brăila.  

Cele două tramvaie au ajuns pe trailere, în zona Bariera Călărașilor, în jurul orei 11.30. La eveniment au participat oficialitățile și reprezentanți ai presei. Cei prezenți au putut merge într-o primă călătorie cu unul dintre cele două tramvaie noi, pe traseul Bariera Călărașilor – Bulevardul Dorobanților – Cimitirul „Sf. Maria” (Rondou Pod Brăilița) și retur. Acesta va fi și traseul pe care vor circula cele două tramvaie, peste două săptămâni. Până atunci, ele vor circula doar noaptea, fără călători, pentru probe.  

În următoarele două săptămâni, tramvaiul va circula pe acest traseu, noaptea în special, pentru a se putea face teste de accelerație, frânare, inclusiv simularea unor defecte, de tractare  a tramvaiului, astfel încât sa fie luate în calcul toate evenimentele ce pot apărea în circulație ulterior. Un lucru extraordinar este faptul că este foarte silențios, foarte modern dotat în interior, iar după terminarea acestor teste pe care noi le estimăm la aproximativ două săptămâni, tramvaiul  va circula și brăilenii vor putea testa chiar ei aceste tramvaie pe traseul menționat anterior. Pe măsură ce vor fi finalizate mai multe tronsoane de străzi, și mă refer la Parc Monument- Rondou si apoi Calea Galați cu Independenței, tramvaiul va intra și va circula și pe aceste trasee, apoi, bineînțeles, Strada Grigore Alexandrescu va intra și ea în reabilitare și tramvaiul va putea să meargă până la depoul de la Radu Negru și, în viitor, la următoarea alocare financiară, sperăm să mergem până la Lacu Sărat,” a declarat Marian Dragomir, primarul municipiului Brăila. 

Vasile Diaconescu, directorul  general al Societății Astra Arad, a oferit câteva detalii tehnice: „Un tramvai de două module, care poate transporta 129 de pasageri, dintre care 40 pe scaune, este complet autonom, este, din punct de vedere tehnologic, ce este astăzi mai bun pe piață.” 

Tramvaiele sunt dotate cu microfon, difuzoare și ecrane pe care vor fi anunțate stațiile. Nu lipsesc nici porturile USB pentru încărcarea telefoanelor/tabletelor. Fiecare tramvai va avea patru dispozitive pentru citirea cardurilor, respectiv a biletelor de călătorie.  Oficialitățile atrag atenția că fiecare tramvai este dotat cu zece camere color performante, astfel încât cei care vor încerca să le distrugă sau să le degradeze în vreun fel vor putea fi identificați cu ușurință. 

Celelalte opt tramvaie, construite tot la Astra Arad, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu zero lei din partea Primăriei Municipiului Brăila, vor fi gata până la sfârșitul anului viitor, a declarat edilul.  

Articole similare

Back to top button