ConcursInvatamant

„Călători pe cărările sfinților” a ajuns la ediția a V-a

Școala Gimnazială „Mihu Dragomir” Brăila a lansat către alte unități de învățământ invitația de a participa la proiectul interdisciplinar regional cu participare națională „Călători pe cărările sfinților”, care se desfășoară sub coordonarea prof. Camelia Voiculeț. Anul trecut, proiectul a fost inclus în CAEJ, iar acum este prezent în CAER.

Alături de unitatea școlară organizatoare, în cadrul proiectului sunt parteneri Parohia „Sfânta Treime” Brăila, Școala Gimnazială „Anton Pann”, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Brăila, dar și alte instituții din județe precum Colegiul Național „Spiru Haret” Galați, Școala Gimnazială nr. 28 Galați, Liceul Tehnologic „G. G. Longinescu” Focșani, Școala Gimnazială „Vintileasca” din județul Vrancea, Liceul Tehnologic „V. Frunză” din Râmnicu Sărat, județul Buzău, și altele.

Proiectul, desfășurat la nivel regional cu participare națională, este deschis copiilor din clasele primare, gimnaziale și liceale, precum și elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) și cadrelor didactice. Este structurat pe trei secțiuni.

Prima secțiune este un concurs de creații artistico-plastice, adresat elevilor, cu participare regională și națională (indirectă). Copiii vor realiza planșe, desene, icoane și picturi cu chipul sfinților, având posibilitatea de a alege pentru lucrările lor unul dintre următorii sfinți: Sf. Cuv. Parascheva, Sf. Cuv. Dimitrie Basarabov, Sf. Mc. Dimitrie, Sf. Pantelimon, Sf. Efrem, Sf. Ioan Rusul, Sf. Ioan cel Nou, Sf. Cosma și Damian, Sf. Nectarie, Sf. Nicolae, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Filofteia, Sf. Grigorie Decapolitul, Sf. Calinic de la Cernica, Sf. Varlaam, Sf. Andrei Șaguna, sfinții martiri de la Niculițel, Sf. Ap. Andrei, Sfinții Tămăduitori.

A doua secțiune este un simpozion de comunicări, rezervat strict cadrelor didactice, tot cu participare regională și națională (indirectă). În cadrul acestei secțiuni, cadrele didactice se pot înscrie cu materiale educaționale precum eseuri, proiecte didactice, fișe de lucru, jocuri didactice, rebusuri sau materiale interdisciplinare pe tema „Sfinții – modele vii, modele de urmat pe cărarea vieții. Exemple de bune practici”. Simpozionul este programat să se desfășoare în perioada 5–9 mai 2025.

Ultima secțiune este tot de tip concurs, dar dedicată exclusiv elevilor școlii gazdă. Aceasta va consta într-un concurs de cunoștințe religioase pentru elevi, având drept temă „Sfinții, prietenii și ocrotitorii copiilor”.

Articole similare

Back to top button