
Casă mistuită de foc în Lacu Dulce
Așa cum vă anunțam aici, o femeie în vârstă de 80 de ani din cartierul Lacu Dulce a ajuns în această noapte la spital după ce locuința i-a fost cuprinsă de foc.
Revenim cu detalii transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea” Brăila. Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit la locul incendiului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Locuința, cu o suprafață de cca. 30 mp, și bunurile din aceasta au ars în totalitate. Locatara a fost evaluată de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Brăila și a fost transportată la Unitatea Primiri Urgențe Brăila, diagnosticată cu puseu de tensiune.
Focul ar fi pornit de la o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată, casa nefiind racordată la rețelele de gaze și electricitate. Incendiul a afectat alte două proprietăți, la una dintre acestea arzând cca. 8 mp. de acoperiș din scândură învelit cu tablă la o magazie, iar la cea de-a doua cca. 2 mp. de calcan din scândură învelit cu carton și tablă.