
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală împreună cu ofițerii de poliție judiciară ai Serviciului Grupuri Infracționale Violente din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au efectuat astăzi 12 percheziții domiciliare, inclusiv în incinta unei unități de penitenciar. Dosarul vizează săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată și conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive, respectiv trafic de persoane, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată, deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, în formă continuată, complicitate la infracțiunea de trafic de persoane și complicitate la infracțiunea de spălarea banilor.
Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că la conducerea grupării infracţionale organizate, vizată în dosarul de trafic de droguri, trafic de persoane, spălare de bani şi alte infracţiuni se afla chiar Albert Balint – fiul lui Sile Cămătaru, încarcerat la Penitenciarul Jilava. Drogurile ajunse în închisoare – cocaină, heroină, cannabis, erau aduse de aparţinători pentru consumul membrilor familiei Balint aflaţi în detenţie, cât şi pentru alţi deţinuţi.
„Din probele administrate în cursul urmăririi penale, a rezultat că, în perioada noiembrie 2022 – iulie 2023, liderul grupului, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, a coordonat activităţile membrilor cu privire la procurarea şi introducerea în interiorul penitenciarului a unor cantităţi de droguri de risc şi mare risc (canabis şi cocaină) destinate atât consumului propriu, cât şi comercializării către alte persoane încarcerate. De asemenea, o parte dintre suspecţi ar fi achiziţionat şi cantităţi de droguri de risc şi mare risc (canabis şi heroină) destinate consumului propriu al unor persoane din familie, încarcerate în aceeaşi unitate de penitenciar”, a transmis Poliţia Capitalei.
În urma cercetărilor, s-a constatat că, începând cu anul 2022, trei suspecți au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior alte șase persoane, care au acționat, pe raza municipiului București și a județului Ilfov, în vederea comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc. Pe un alt palier infracțional, alți trei suspecți sunt implicați în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată, deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, în formă continuată, complicitate la infracțiunea de trafic de persoane și complicitate la infracțiunea de spălarea banilor. În perioada 2017 – 2023, unul dintre aceștia, a recrutat prin inducere în eroare. A transportat și a adăpostit patru persoane vătămate majore în vederea exploatării sexuale, în România și în străinătate. Un al doilea suspect i-a acordat sprijin în transportarea, adăpostirea și supravegherea acestora, precum și în remiterea sumelor de bani rezultate din exploatarea sexuală, pe care primul suspect le-a folosit la achiziționarea unor autoturisme de lux, a unui imobil, precum și a unor cantități de droguri destinate consumului propriu. Bunurile au fost înregistrate pe numele celui de-al treilea suspect, care cunoștea proveniența reală.
Audierile se vor desfășura la sediul DIICOT – Structura Centrală.