Comemorarea lui Avram Iancu, un moment de cotitură a identității românești

Să punem pumnul în pieptul furtunii că de nu, pierim” – Avram Iancu

La împlinirea a 151 de ani de la moartea lui Avram Iancu, o personalitate care a contribuit la păstrarea şi întregirea identităţii naţionale, puțini sunt aceia care și-au adus aminte de cel numit de popor Crăișorul Munților.

La manifestarea ce avut loc astăzi la Țebea au fost prezenți președintele Senatului, Nicolae Ciucă, câțiva actuali miniștri din Guvernul Ciolacu precum și liderul AUR George Simion însoțit de câteva zeci de simpatizanți.

Pentru toți ceilalți politicieni nu se găsesc deloc circumstanţe atenuante, cu atât mai mult cu cât în politica românească, în actualul context, nu ar trebui să lipsească spiritul de dreptate și patriotismul.

În fața mormântului lui Avram Iancu de la Țebea ar trebui să se închine toată suflarea românească, deoarece atât Avram Iancu, cât și Bălcescu au trăit, au luptat și au murit pe altarul drepturilor și libertăților neamului românesc.

Octavian Goga spunea că „Ardealul o mie de ani și-a muiat deznădejdea în jale și s-a mângâiat cu visul“, iar Avram Iancu a trăit la răspântia vremurilor și „credința lui s-a înfipt adânc în conștiința neamului“.

Până la urmă, Țebea, acolo unde este îngopat Avram Iancu, este CATEDRALA PATRIOTISMULUI ROMÂNESC, este locul unde de peste 150 de ani patrioții români găsesc o alinare la mormântul ”Crăișorului munților”.

Testamentul lăsat de Avram Iancu ar trebui să reprezinte piatra de temelie, dar și învierea spritului patriotic românesc:

„Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acum, durere, fără mult succes, dar tocma acum cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea. Un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voiesc dară şi hotărât să dispun ca după moartea mea toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii şi întru ajutorul înfiinţării unei academii de Drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii noi. Câmpeni, 20 decebrie, Avram Iancu, avocat”, stă scris în testamentul lui Avram Iancu”

Munţii Apuseni au fost și sunt Templul eroic al neamului românesc, piatra de temelie a reîntregirii naționale. Acești munţi ai libertăţii ar trebui să fie semnalul dat pentru reîntregirea națională și spirituală a acestui neam brav, mai ales că personalități precum Avram Iancu, Horea, Cloșca și Crișan ne-au demonstrat că prin fapte eroice şi jertfă vom putea realiza lucruri durabile și importante pentru neamul românesc.

Octavian Goga, la funeraliile Iancului, a rostit un discurs care ar  trebui să rămână veșnic în memoria colectivă:

„Ardealul, o mie de ani și-a muiat deznădejdea în jale și s-a mângâiat cu visul. De două ori el totuși a lovit cu sete crâncenă și cu avânt infricoșat, dospit de impulsuri seculare. În amândouă rândurile lovitura lui a pornit din același loc care prin vitejie legendară a răscumpărat aureola bărbăției îngropate și a dat unui popor oropsit unica zestre de înălțare morală. Acest loc este țara Moților, iar cele două inimi mari sunt Horea și Avram Iancu”.

Marii lideri întotdeauna iau decizii fără teama că le este afectată poziția și își urmează drumul fără să țină cont de opinia generală. Intransigența în luarea deciziilor trebuie dublată de capacitatea de asumare a răspunderii pentru deciziile luate, iar aceasta din urmă caracterizează o persoană cu valori morale profund înrădăcinate.

Decizia lui Avram Iancu de a lupta a fost luată la târgul de la Câmpeni, unde urcându-se pe o masă în mijlocul târgului le-a vorbit oamenilor. „Toată Europa se înarmează pentru a izbândi libertatea. Românii se pregătesc de asemenea, fiindcă a sosit timpul să fie și ei liberi”. Cuvinte scurte, dar rostite cu avânt care stăpânesc, liniștesc sau dezlănțuie poporul.

Reacția la scurta sa cuvântare a venit spontan, mulțimea strigând: „Vivat Iancu! Vivat națiunea română! Să ne înarmăm!”, o întrepătrundere extraordinară între forța lui Avram Iancu de o sugestibilitate aproape magnetică și mulțime.

Avram Iancu și-a luat sentimentul propriei sale forțe de la poporul ce a stat în spatele său, cu aspiratiile sale drepte, în slujba cărora el s-a dedicat total și necondiționat.

Alecu Russo l-a auzit vorbind pe Câmpia Libertății în fața celor 10.000 de moți de sub comanda sa, la Marea Adunare din 3/15 Mai 1848 și ne-a oferit esența acestei cuvântări, la fel de semnificativă ca și cele de până atunci, conștiința forței izvorâtă din forța numărului: „Uitați-vă pe câmp românilor, suntem mulți, ca cucuruzul brazilor, suntem mulți și tari, că Dumnezeu e cu noi”. Ca fii ai acestui popor, născuți și crescuți în spațiul de origine, avem datoria de onoare să fim, oriunde ne-am afla, misionari ai românismului şi trebuie să luptăm pentru afirmarea şi dezvoltarea identităţii noastre culturale și lingvistice, în ciuda tuturor vicisitudinilor.