
Costin Croitoru, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”: „Cred că Brăila are un potențial turistic de zece. Noi trebuie să învățăm să punem în valoare acest patrimoniu și să-l introducem într-un circuit turistic”
L-am găsit pe Costin Croitoru, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”, alături de colegi, pregătind activitățile dedicate Zilei Naționale a României, moment ales nu întâmplător pentru a sta de vorbă. Recent întors de la expoziția arheologică „Dacia. Ultima frontieră a Romanității” (despre care Monitorul de Brăila a scris aici), de la Muzeul Național din Roma, arheologul a acceptat să ne acorde un interviu, vorbindu-ne despre misiunea muzeului în contemporaneitate, dar și despre provocările pe care această instituție trebuie să le înfrunte în plan local și global.
Sunteți manager al Muzeului Brăilei de anul trecut, funcție ocupată prin concurs. Ce a adus această schimbare pentru dumneavoastră, ca specialist, dar și pentru instituție, în plan organizațional?
Din punct de vedere personal, faptul că am ajuns într-o funcție de conducere a unuia dintre cele mai vechi și mai ample muzee din țară sigur că nu poate să fie decât o mândrie. Dincolo de asta, pentru mine este o provocare. De ce? Vreme de 20 de ani am lucrat într-o instituție muzeală, cinci la Galați, 15 la Brăila, și de la o vreme predau la una dintre universități si un curs de muzeologie. Prin urmare, să reușesc să aplic practic ceea ce am învățat și ceea ce de la un moment dat am început să predau este, dacă vreți, și un vârf al carierei.
Din punct de vedere organizațional, sigur că este foarte greu să aduci modificări ample, chiar dacă ți le-ai dori. De ce? Într-o instituție de genul acesta, moștenești un personal și o anumită organizare. În momentul în care îți propui să faci schimbări, pe de o parte trebuie să le faci pe niște posturi pe care le ai libere, pe de altă parte trebuie să ai în vedere că specialiștii sunt foarte greu de format. (…) Prin urmare trebuie să fii foarte atent la politica de personal. Nu poți să schimbi peste noapte un conservator sau un restaurator, cei care de fapt duc greul patrimoniului. Și atunci ești încorsetat de anumite norme.
Ceea ce mi-am dorit să schimb și cred că este astăzi vizibil este optica pe care o au colegii mei în ceea ce privește beneficiarii, cui ne adresăm și ce facem să-i atragem, și a beneficiarilor în ceea ce privește muzeul. E de la sine înțeles că beneficiarii noștri înseamnă în proporție de peste 97-98% comunitatea locală. Ar fi naiv din partea mea acum să spun că noi ne adresăm turiștilor. (…) Provocarea este să identificăm nevoile lor, dorințele, ceea ce i-ar atrage spre muzeu, și să reușim să venim în complementaritatea celorlalte oferte educaționale, culturale ș. a. m. d. (…) Prin urmare, schimbarea pe care am dorit-o este de a ne reorienta către beneficiar. Așa cum probabil s-a înțeles foarte clar, instituția noastră a fost foarte multă vreme o enclavă de cercetare. Este una dintre funcțiile muzeului. Dar, deși am ajuns la un vârf, avem o divizie de cercetători bine pregătiți, avem o editură recunoscută pe plan internațional, avem specialiști reputați în diferite domenii, am pierdut cumva din public. Iată o altă provocare a managementului actual muzeal. Cum să menținem această relație cu publicul? Asta cred că este schimbarea pe care am făcut-o, să reechilibrez aceste componente și să ne recâștigăm publicul.
Ne-ați vorbit deja despre provocările cărora trebuie să le faceți față. Ce amenințări credeți că vizează instituția muzeală în prezent?
Acum te-ai aștepta să spun despre lipsa de bani, dar te-aș minți. Paradoxal, provocările sunt la noi, amenințările și vulnerabilitățile la fel. Faptul că la un moment dat intrăm într-o rutină, că nu mai evoluăm. (…) Faptul că am atins un vârf de vizitatori la un eveniment absolut excepțional, la Noaptea Muzeelor, când am fost pe primele locuri din țară la numărul de vizitatori, ori nu e puțin lucru să te iei la trântă cu un mastodont de tipul Antipa. Când avem astfel de cifre care vorbesc despre activitățile și capacitățile noastre, e ușor să-ți adoarmă vigilența și să nu mai apeși atât de tare pe această ambiție. Ei, cred că asta este, de fapt, vulnerabilitatea. Doi: cum îi percepem pe cei din jur. De vreo doi ani, evenimentele de tipul Noaptea Muzeelor deschid toate instituțiile de cultură din Brăila. Dacă înainte ne temeam de concurență, acum putem avea o activitate complementară. (…) Circuitul acesta, dacă vrei, hrănește spiritual. Faptul că reușim să avem proiecte complementare ne aduce mai mulți beneficiari. Vezi ce se întâmplă în Parcul Monument, în toamnă, cu acel festival de reconstituire istorică.
De aceea spun: vulnerabilitățile sunt doar în ceea ce privește pregătirea noastră profesională. Și faptul că noi trebuie să reușim să rămânem tineri, ca spirit, față de ceea ce se cere azi.
Din punct de vedere financiar, vreau să spun foarte clar: niciodată nu sunt bani destui. (…) Ceea ce nu înțelege multă lume: există și o componentă care se cheamă fonduri extrabugetare. Hai să vedem și ce proiecte putem accesa. Vulnerabilitățile sunt în factorul uman De pildă, eu văd o vulnerabilitate în faptul că am un personal îmbătrânit.(…)
Ați participat recent la vernisajul expoziției arheologice „Dacia. Ultima frontieră a Romanității”, la Muzeul Național din Roma, Muzeul Brăilei fiind reprezentat de artefactele descoperite în Mormântul Princiar de la Găvani. Care considerați că sunt piesele de rezistență ale patrimoniului muzeal brăilean?
Asta e singura întrebare la care nu vreau să răspund și îți spun de ce. Muzeul Brăilei are o organizare de tip complex muzeal. Fiecare secție în parte are niște obiecte excepționale. Muzeul Brăilei are în custodie aproape 80.000 de bunuri culturale, Secția de Științe Naturale fiind, din punctul de vedere al patrimoniului, cea mai bogată. Potrivit legislației din România, acest patrimoniu se clasează în categoriile Tezaur și Fond, Tezaurul fiind vârful. Fiecare secție are câteva zeci de obiecte plasate în categoria Tezaur. Nu pot să spun că este mai important Coiful de la Găvani decât nu știu ce manuscris al lui Panait Istrati aflat în Secția de Memoriale.
Despre Roma, este un lucru excepțional. Muzeul Național de Istorie al României conlucrează cu muzeele din țară. Pentru Roma au fost asociate 40 de muzee din țară, care au oferit ce-au avut mai bun. Expoziția este una de excepție, cetățenii români și moldoveni care locuiesc acolo pot intra gratuit și ar putea vedea piese de excepție. Am reușit să reprezentăm și Brăila la acest punct culminant al muzeologiei contemporane pe partea de arheologie.
Anul acesta, orașul nostru s-a îmbogățit cu un nou muzeu -,,Casa umorului desenat”, subordonat Secției Artă a instituției pe care o conduceți. Evenimentul a fost unul salutat pe plan local și național, dar a stârnit și o serie de discuții privind legalitatea demersului, având în vedere că în Brăila exista deja o instituție similară, finanțată din fonduri private, „Muzeul Umorului”. Care este punctul de vedere al Muzeului Brăilei în acest subiect controversat?
Acum un an vorbeam de fake-news. Eu o să spun cum funcționăm noi și care este baza legală. Eu refuz să vorbesc despre alte instituții. O instituție muzeală în România funcționează în baza unei legi: Legea nr. 311, a muzeelor și colecțiilor publice. Legea asta spune cam ce trebuie să aibă un muzeu, ce trebuie să conțină și căror rigori trebuie să se supună pentru a funcționa din punct de vedere legal.
Muzeul Brăilei „Carol I” este o instituție acreditată, din cinci în cinci ani se fac aceste acreditări să vadă dacă mai îndeplinim condițiile. Noi ne-am reacreditat ultima oara în 2020. Dar, fiind vorba de o structură nou creată, am trimis organigrama și tot ceea ce înseamnă proiecția noastră asupra Casei Umorului Desenat acestei comisii, potrivit legii. Comisia Națională a Muzeeelor a hotărât acordarea în unanimitate a avizului prealabil, potrivit legii, privind reorganizarea Muzeului Brăilei prin crearea compartimentului Casa Umorului Desenat, în cadrul Secției Artă. Deci am îndeplinit criteriile legale. Asta este din punct de vedere legal și sper că prin asta am înlăturat partea de controversă. Acum, să discutăm un pic aplicat. Ideea de muzeu înseamna trei elemente. Unu: un patrimoniu, o colecție, care trebuie să aibă un caracter eterogen. Eu, la o secție de artă, nu pot să expun doar tablourile lui Mimi Șaraga, numai pe Maxy. Am o dată patrimoniul, doi, trebuie să demonstrez că am specialiști: că am niște oameni instruiți, pregătiți, acreditați de minister, care să stabilească normele de conservare, să am restauratori care trebuie să aibă grijă de acest patrimoniu. (…) Pentru ceea ce înseamnă Casa Umorului Desenat, am doi restauratori hârtie, am conservatori, am specialiști. Nu este vorba doar de ghid, nu este suficient.
Trei: am imobil acreditat, de la tot ceea ce vedeți pe toate clădirile cu paza la incendiu, cu accesibilizarea pentru persoane defavorizate, la ceea ce înseamnă condiții de microclimat. Când am întrunit toate condițiile acestea și ne-am dus și am obținut pe baza lor această acreditare a muzeului, care este de fapt un certificat de funcționare, am putut să scoatem capul în lume. Nu mai devreme, nu mai târziu. Toate documentele acestea sunt publice și sunt la distanță de un click. Nu e nimic subversiv, nu e nimic ascuns, lucrurile sunt cât se poate de clare. Nu știu cum este la alții, nu este treaba mea, dar în momentul în care o instituție pune o siglă pe frontispiciu, are în spate o întreagă legislație și îmi imaginez că sunt respectați toți acești pași legali.
Sunt voci în presa locală care atrag atenția asupra unei secții muzeale cumva uitate, neglijate. Este vorba despre Muzeul de Științele Naturii, din Parcul Monument. De ce s-a ajuns la această situație și ce intenționați să faceți pentru a aduce și această secție la standardele unui muzeu contemporan?
Apropo de ceea ce s-a vehiculat în presă, eu nu sunt adeptul polemicilor, deși uneori trebuie să apăr și instituția. Dar îmi dau seama că sunt și mulți oameni raționali, de bun-simț, care înțeleg că unele lucruri sunt fie jurnalistice, fie… Nici vorbă să nu existe acolo canalizare sau că toaleta este în curte, astea sunt niște lucruri jurnalistice. Dincolo de aceasta, da, este adevărat, este poate secția cea mai vitregită dintre secțiile Muzeului Brăilei. De ce? Au fost tot felul de proiecte care nu s-au putut implementa. S-au pierdut niște trenuri, ba economice, ba birocratice. Nu s-au mai investit alte lucruri acolo și eu am refuzat, de când sunt în funcție, să mai investesc acolo tocmai pentru că vrem să facem niște lucruri de la zero. Acolo muzeul are în proprietate doar talpa clădirii și calea de acces până la parc. (…) A trebuit să găsim o modalitate astfel încât să preluăm de la Primărie o suprafață de teren. Este primul pas. Urmează un DALI și va urma, foare probabil în viitorul an, o proiecție a unui imobil nou, după toate rigorile și după tipologia patrimoniului pe care îl avem.
E ușor să stai în spatele unei tastaturi și să spui că este ceva controversat. Am reușit să deschidem Casa Umorului Desenat și asta este următoarea provocare, să avem acolo o secție nouă. La momentul la care vorbesc, avem un acord de principiu la nivelul Consiliului Județean, la nivelul Primăriei și la nivelul unor potențiale surse de finanțare și cred că și acolo vom demara cât de curând lucrul. (…) O secție de științe naturale cred că atrage cel mai mult copiii, iar un spațiu generos, pentru că în acest moment este vorba despre 12.000 de mp, dă și posibilitatea unor activități în aer liber, ceea ce este iarăși fabulos. Ca specialist în muzeologie, ar fi fost și greu să nu îmi îndrept atenția spre un muzeu unic. Suntem pe drumul scurt pentru a avea și o secție de științe naturale pe măsura muzeelor contemporane, pe măsura așteptărilor brăilenilor și nu numai.
Ce ne puteți spune despre Casa Memorială „Ana Aslan”, inaugurată în toamna anului trecut? Ce șanse sunt să fie deschisă publicului și să intre în circuitul turistic?
Iar mă atragi în capcana de a vorbi despre alții. Din câte știu eu, imobilul de pe Hepites a fost achiziționat de către o doamnă inimoasă, Speranța Prada, care a fost colaboratorul Anei Aslan la Institulul „Ana Aslan”. Este o intenție privată, nu știu în ce fel funcționează, dacă are program de funcționare, nu știu dacă este deschisă oficial pentru public, nu știu dacă are un patrimoniu adecvat. Este salutară ideea de a avea o casă memorială Ana Aslan, dar inițiativele acestea private sunt bune până la un moment dat. Vreau să vorbim din nou despre patrimoniu, despre cine îl îngrijește. Repet, putem deschide orice casă memorială și putem să trecem pe ea titulatura de muzeu, supunându-ne legii sau vreunei amenzi, dacă nu avem acreditare. Dar dacă în aceste case sunt obiecte de patrimoniu, cum le îngrijim? Este o inițiativă privată, nu este nici a Primăriei, nici a Consiliului Județean, în mod clar, știu că este a asociației conduse de această doamnă.
Muzeul Brăilei are totuși dedicat un spațiu Anei Aslan la Secția Memoriale.
O să zâmbești, este ironică situația. Noi aveam un oarecare patrimoniu Ana Aslan, dar ceea ce ne-a parvenit ulterior este tot datorită acestei extraordinare doamne, Speranța Prada. Avem, într-adevăr, două săli dedicate Anei Aslan.
Brăila are deja o Casă Memorială „Panait Istrati”, o Casă Memorială „Fănuș Neagu” și una Perpessicius. Putem spera la o Casă Memorială „Mihail Sebastian” la Brăila, în viitorul apropiat?
N-aș vrea să vă dau speranțe, cunosc emulația care se creează și în jurul acestui proiect, nu știu dacă se mai poate face. De ce? În momentul acesta ar trebui achiziționat imobilul, bănuiesc că este un efort în ceea ce privește administrația locală. Doi: vorbim de patrimoniu. Hai să vedem ce mai putem recupera, de unde putem lua obiecte care au aparținut lui Mihail Sebastian, pentru că muzeul merge și pe ideea de autenticitate. Eu pot să achiziționez niște mobilier din epoca respectivă și să pun niște cărți contemporane ale lui, dar copilul sau adultul vizitator asta te întreabă: „Ochelarii ăștia au fost ai lui?”
După aceea, ne-ar trebui specialiști. Nu putem cu personalul pe care îl avem să ne întindem. Ar trebui să îmi crească numărul de oameni. E o lege a compensației. Aparatul administrativ local are un număr definit de oameni în funcție de demografia locului. Demografia noastră este în scădere. Sunt lucruri pe care omul de rând poate nu le înțelege. Sigur că este ideal să avem case memoriale, numai că nu este posbil. Cu ce faci o casă memorială? Mai avem patrimoniu de la personajul pe care vrem să îl așezăm pe frontispiciu? Nu poți să faci doar pe un fond documentar.
Sunteți nu doar arheolog, cercetător științific și managerul Muzeului Brăilei „Carol I”, ci și conferențiar universitar doctor la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul. Ce v-a atras spre cariera didactică?
Știi, eu nici nu știu dacă există niște germeni pentru așa ceva, simți sau nu simți. E ca patriotismul. Ai anumite abilități sau nu le ai. Partea asta didactică de unde vine, de fapt? Din ideea de a crea o echipă, o școală, de a-ți crea discipoli. Vine un moment în care simți că ai ceva de împărtășit, de spus, și începi să creezi niște caractere. (…)
Cu atât mai mult cu cât este o chestie absolut specială să te adresezi unor basarabeni, unor moldoveni. Am descoperit acolo oameni excepționali, mă refer la colegii din Universitate, la un corp diplomatic extraordinar și mai e un factor acolo de românism excepțional, în persoana Preasfințitului Veniamin al Basarabiei, care pentru cine înțelege are o misiune extraordinar de importantă. (…) Dincolo de asta, Brăila este înfrățită cu Cahulul.
Revenind la cariera didactică, lucrurile sunt complementare, vezi foarte bine. Muzeul trebuie să aibă și latura asta pedagogică, didactică. Faptul că și mulți dintre colegii mei sunt implicați în proiecte acolo nu poate decât să mă bucure.
Pe o scală de la 1 la 10, unde ați plasa Brăila ca potențial turistic, pe plan național? Care credeți că sunt punctele forte ale acestui potențial?
Și dacă o să spun zece acum, o să râzi sau o să râdă cei care ne urmăresc? Hai să analizăm puțin lucrurile. Brăila, în plan național, are cele mai multe clădiri monument istoric. Sigur că este o șansă a istoriei, că nu am fost bombardați. Pot spune clădirile Brăilei o poveste? Stăm aici pe vechea vatră a orașului. Hrubele, sigur, ar fi excepționale, dar dincolo de hrube, care înseamnă sec. XVII-XIX, orașul vechi datează de pe la 1300 încoace. La doi pași e Brăilița, sit neolitic, pluristratificat, și cu un pic de Epoca Bronzului, și cu un pic de geți. Dacă facem nomenclatorul localităților din județ, e foarte greu să găsești un sat în care să nu fie o descoperire arheologică. Patrimoniul nostru construit este excepțional, patrimoniul arheologic este. Depinde de noi și de strategiile ulterioare să ne punem în valoare. Noi trebuie să învățăm să ne punem în valoare acest patrimoniu și să-l introducem într-un circuit turistic. Potențialul cred că este de zece. Știi care ar fi provocarea? Să ne păstrăm specialiștii, copiii. Au niște idei uluitoare și au capacitatea să le ducă la capăt.
Iata că discuția noastră se apropie de final. Unde vedeți Brăila, pe o hartă turistică și a instituțiilor de patrimoniu, peste zece ani?
Am găzduit zilele acestea Conferința „Dunărea Polis”, organizată de Asociația Europeană „Dunărea”. Dacă nu aș crede că putem face asta, cred că misiunea mea s-ar încheia. Dacă noi, cei care suntem vremelnic în anumite funcții, am spune că nu credem că putem face, nu credem că putem schimba, nu credem că putem construi, suntem datori să lăsăm locul celor care cred că pot. Eu nu cred, sunt convins că vom reuși. Este o presiune a societății. Și eu cred în presiunea aceasta, conjugată cu maturitatea la care am ajuns în administrația locală, la conducerea instituțiilor de cultură. E un efort comun. Eu cred că se maturizează societatea civilă, eu cred că ne maturizăm noi toți și că vom ajunge acolo.
Este un șut foarte puternic Podul. Podul acesta nu va atrage turiști, ci investitori. Acolo unde se fac investiții, se păstrează și se creează locuri de muncă. Așa păstrăm oamenii. Păstrându-i, trebuie să le facem oferte, inclusiv de timp liber. Nu știu de ce se întâmplă acum, dar poate că acum este momentul, mă uit de jur împrejur și văd că apar niște circumstanțe. Hai să facem un efort comun, să nu așteptăm să ne dea cineva sau altcineva sau să facă celălalt.
Sunt un tip rațional, dar sunt optimist în ceea ce privește dezvoltarea Brăilei. Dacă vom avea aici conurbația aceasta extraordinară, Brăila-Galați, Galați-Brăila, Dunărea Polis, vă atrag atenția că am fi a doua metropolă din țară și poate printre primele de pe Dunăre. Ar fi excepțional și aș vrea, dacă tot încheiem, să încheiem în nota asta de optimism. Îmi place să cred că vom oferi șansa copiilor noștri să rămână locului și să fie mândri de aceste locuri.
Costin-Emilian Croitoru
Doljean prin naștere, Costin-Emilian Croitoru a absolvit Liceul Economic de Administraţie şi Servicii „Ion Ghica” din Brăila, apoi Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Specializarea „Istorie-Engleză”, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. A obținut doctoratul în anul 2010, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi & Institutul de Arheologie Iaşi, Specializarea „Arheologia epocii migraţiilor”. A debutat profesional ca muzeograf-arheolog la Muzeul de Istorie Galaţi, unde a activat până în anul 2008, când a ocupat funcția de cercetător ştiinţific gradul II la Muzeul Brăilei „Carol I”. Din 2022 este manager al acestei instituții, post ocupat prin concurs. Din 2016, este și conferenţiar universitar la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, Republica Moldova, la Facultatea de Știinţe Umaniste și Pedagogice, Departamentul Istorie și Teoria Educaţiei. Este, printre altele, membru al Comisiei de Istorie a Orașelor din România, membru al colegiului de redacţie al periodicului „Istros”, membru fondator al Cabinetului de Numismatică al Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul. S-a implicat, din 1999, în cercetări arheologice sistematice, atât pe șantierele din județul Brăila, cât și în alte județe. Este autor a 13 lucrări și a peste 150 de articole de specialitate. Menționăm doar „O bibliografie istorică a Brăilei”, scrisă în colaborare cu I. Cândea sau „Organizarea frontierei romane la Dunărea de Jos”.
Monitorul de Brăila nu a solicitat și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii publicitare sau de informare. De asemenea, nu acceptăm bani de la partidele politice, cu excepția campaniilor electorale și numai pentru reclamă electorală marcată corespunzător.
Monitorul de Brăila este un demers al societății civile, iar cei care doresc să contribuie la dezvoltarea acestui proiect mediatic, pentru a putea aduce cât mai mult conținut autentic și informativ, pot face donații pentru Asociația ”Punctul pe I”, în contul de LEI: RO02INGB0000999913627629, deschis la ING Bank.