După Crăciun și Anul Nou, Boboteaza sau Botezul Domnului, sărbătorită pe 6 ianuarie, este următoarea sărbătoare importantă de iarnă la români. Ca și în cazul altor sărbători religioase creștine, multe dintre credințele și obiceiurile ce însoțesc Boboteaza au substrat mitic. Ion Ghinoiu, în lucrarea sa „Obiceiuri populare de peste an. Dicționar” preciza:
„Ultima zi a ciclului, Boboteaza cuprinde motive specifice tuturor zilelor de reînnoire a anului: local se colindă; se fac și se prind farmecele și descântecele; se află ursitul; se sorocește vremea și belșugul holdelor în noul an; se deschide cerul și vorbesc animalele; sărbătoarea, asemănătoare Crăciunului și Anului Nou, este prefațată de Ajun. Totuși o pondere deosebită o dețin actele de profilaxie și purificare.”
După unii lingviști, denumirea sărbătorii ar avea la origine sintagma „apă botezată”, după alții ar proveni din compunerea cuvintelor „bog” („Dumnezeu” în limbile slave) și „botează”.
Ajunul Bobotezei, zi de post
Cu câteva zile înainte, preotul umblă cu Ajunul sau cu Boboteaza, colindă fiecare casă, cântând troparul sărbătorii şi stropind cu agheasmă oamenii şi locul.
Ajunul Bobotezei este zi de post. Gospodinele pregăteau pentru această zi prune fierte, plăcinte cu varză, borș de pește, pește prăjit și colaci, dintre care unul pentru preot. Tinerii obișnuiau să țină post negru ca să aibă noroc și să se poată căsători mai ușor.
În dimineața de Ajun, înainte de a mânca, se strângea cenușa din vatră, iar primăvara aceasta se presăra peste straturile din grădină, pentru a le feri de dăunători, recitându-se și următoarea formulă: „Cum n-am mâncat eu diminețile ajunurilor, așa să nu mănânce nicio lighioaie roadele!”
Nu se dă nimic din casă în această zi, pentru a nu se împrăștia gospodăria, nici nu se cerne făină, pentru a nu se umple casa de purici. Se spune că, dacă în Ajunul Bobotezei e brumă pe pomi, aceștia vor rodi bogat, iar dacă picură la streașină, vara va fi ploioasă.
Noaptea în care se deschid cerurile
Interesant este și motivul deschiderii cerurilor:
„Precum spre Anul Nou, așa și spre Bobotează cerul e deschis. Deci cine stă în ziua aceasta de priveghi toată noaptea vede cerurile deschizându-se și orice ar cere i se dă de Dumnezeu.” (S. Fl. Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic).
Tot în noaptea de Ajun se credea că animalele vorbesc, destăinuind locul în care sunt ascunse comori.
În ziua de Bobotează, se face sfinţirea mare a apei sau Agheasma Mare. Cu aceasta se sfinţesc bisericile, casele, obiectele de cult sau laice, atunci când sunt noi. Tot cu această apă sfinţită se stropesc, de Bobotează, oamenii, animalele, existând credința că este izbăvitoare de boli, sfinţitoare şi purificatoare. Agheasma mare se păstrează ani de zile, cu credinţa că nu se strică. Ca să nu se spurce apa sfinţită, nouă zile după Bobotează nu se spală rufe.
În satele de la Dunăre, este obiceiul ca după sfințirea apei preotul să arunce în fluviu o cruce. Băieţii se aruncă în apă şi înoată până când unul dintre ei prinde crucea. În mai multe locuri din ţară, se sfinţeşte de Bobotează apa râului sau a vreunui izvor care trece prin sat.
Botezul Cailor, obicei practicat și în zona Brăilei
Obiceiul numit Boboteaza Cailor sau Botezul Cailor a apărut în urmă cu peste un secol, în special în zona Olteniei, Munteniei și Dobrogei. Caii sunt frumos împodobiți și aduși de Bobotează în fața bisericii, unde sunt stropiți cu apă sfințită pentru a fi sănătoși tot anul. Sărbătoarea continuă cu întreceri între atelaje sau demonstrații de dresaj.
Multe datini și superstiții sunt legate și de firele de busuioc furate sau căpătate din buchetul preotului. Fetele nemăritate le așază noaptea sub pernă, în speranța că își vor visa ursitul. Altele le lasă peste noapte în gard, iar dacă dimineața le găsesc cu brumă, e semn că vor lua bărbat bogat. Firele de busuioc de la Bobotează erau folosite și în diverse farmece de dragoste.
