AdministratieSport

De ce nu are Brăila o sală de sport omologată la standarde internaționale?

Echipa de handbal feminin HC Dunărea Brăila, calificată în European League, echipă susținută consistent financiar și de la bugetul Consiliul Județean (CJ) Brăila, nu poate juca meciuri de campionat acasă. Așa s-a întâmplat la finalul trecut de săptămână, când meciul cu formația din Zagreb s-a jucat la Buzău. Motivul: la Brăila nu există o sală omologată după standardele European Handball Federation (EHF). 

Susținătorii echipei HC Dunărea au făcut un efort și au mers la Buzău să își susțină favoritele, dar tristețea rămâne. Unii, așa cum face deputatul Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, critică public acest neajuns. „Cel mai mare iubitor de handbal dintre PSD-iști, președintele Francisk Iulian Chiriac de la CJ și lotul de campanie al acestuia, au fost prezenți la meciul de la Buzău, iar Chiriac a purtat tricoul cu numărul 10. Merită un 10 de la conducerea HC Dunărea Brăila, că e un finanțator de nota 10, le dă cât vor din bugetul CJ. Cu susținerea PSD-iștilor din Consiliul Județean, Francisk Chiriac a cheltuit zeci de mii de euro din banul public ca să creeze condiții cât mai bune clubului, deși știa foarte bine că Sala Polivalentă nu îndeplinea condițiile de omologare impuse de EHF. Dar ce mai contează, că doar n-a dat din buzunarul lui, a dat din bani publici”, subliniază liderul liberalilor brăileni într-un comunicat. 

Tot aici este amintit și dezinteresul față de alți sportivi din alte sporturi, care nu pot folosi Sala Polivalentă pentru că aici se antrenează echipa feminină de handbal: „Ce contează că investește o mulțime de bani într-o Sală Polivalentă de care se folosește în principal HC Dunărea și la care alți sportivi au acces foarte rar. Dacă n-au avut norocul și alte sporturi să fie conduse de persoane cu contacte importante în PSD, asta e, restul sporturilor nu contează pentru președintele cu tricoul alb-albastru pătat cu roșu nr. 10″, mai spune Alexandru Popa. Liberalul aduce din nou în atenția locală o supărare care nu e doar a sportivilor și antrenorilor lor, ci și a părinților – pentru că mulți sunt elevi, deci sunt în formare, și se ratează astfel bazele unui viitor bun pentru acești copii și tineri care nu au unde se antrena. 

Brăila ar fi putut avea o sală polivalentă nouă de multă vreme, dacă exista real interes 

Este adevărat și că există un proiect pentru o viitoare sală polivalentă, dar mai e mult până ce va deveni realitate. Deputatul Alexandru Popa amintește și de faptul că președintele CJ, care este și liderul PSD, a deținut acțiuni la o firmă cu profil jocuri de noroc. În acest fel, critica politică capătă accente de roman – cu tentă science-fiction dacă ne uităm la ce fac oamenii politici cu banii proprii. „Ce pot face sportivii ceilalți? Pot să ia exemplul președintelui Chiriac și să se orienteze către jocurile de noroc. După cum știm, domnul Chiriac a băgat 500 milioane de lei vechi în primul an și în al doilea an și-a permis să investească 1 miliard de lei vechi în jocuri de noroc. Dacă nu-l opream eu, în doi-trei ani scotea suficient de mulți bani din profit ca să-și construiască o sală de sport personală, pe persoană fizică, pe care putea să i-o dea cadou clubului HC Dunărea, din iubire pentru sport”, spune liberalul. 

Foto:
Armanda Filipine

Articole similare

Back to top button