ActualitateEconomie

Despăgubiri pentru culturile afectate de secetă în 2022 

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că în data de 31 august 2023 au fost virate către direcțiile agricole județene sumele pentru despăgubirile aferente culturilor de primăvară afectate de seceta din 2022. 

,,Brăila are 5359 de beneficiari pentru aceste plăți, valoarea grantului ce revine județului fiind de 18.360.581,18 lei. Banii au ajuns la Direcția Agricolă, sunt în trezorerie. Vom respecta procedurile aferente, în următoarele zile plățile cuvenite urmând a fi virate în contul fiecărui beneficiar”, a declarat ing. Traian Cișmaș, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură a județului Brăila. 

La nivel național, suma totală plătită este de 280.588.065,59 lei, pentru un număr de 80.315 beneficiari. Schema  de sprijin se acordă pentru următoarele culturi afectate de seceta pedologică în grade peste 30% și până la 100% inclusiv, conform proceselor-verbale de constatare și evaluare a pagubelor: porumb, floarea – soarelui, soia, mazăre. 

Reamintim că suma de 335 lei/ha a fost aprobată prin OUG nr. 50/2023 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant acordat producătorilor agricoli pentru unele culturi agricole înființate în primăvara anului 2022 și afectate de seceta pedologică din perioada martie-septembrie 2022. 

Foto:

Articole similare

Back to top button