Actualitate

Două cadavre descoperite la Mircea Vodă

UPDATE – Având în vedere evenimentul înregistrat în județul Brăila, în urma căruia, la data de 11 iunie 2024, o femeie și un bărbat au fost găsiți decedați, cu urme de violență, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

Conducerea Poliției Române a dispus, încă de ieri, 11 iunie, trimiterea unei echipe din cadrul Direcției Control Intern, pentru a efectua verificări cu privire la modul de gestionare a cazului.

În această dimineață, echipa de polițiști a ajuns la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila și a demarat verificările.

Două cadavre descoperite la Mircea Vodă

La data de 10 iunie, ora 12:31, la Dispeceratul SNUAU 112 Brăila a fost înregistrat un apel telefonic în care se auzea o femeie care țipa și spunea că se află în pericol, fără a preciza date privind identitatea sau locul în care se află.

Apelul la 112 a fost însoțit de date de localizare. Imediat, în localitatea Mircea Vodă au fost dirijate două echipe din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca pentru a efectua verificări.

În urma verificărilor efectuate, nu au fost obținute date care să confirme faptul că în zonă ar fi avut loc un conflict. Nu se auzeau zgomote și nici vreun conflict în derulare la imobilele din zona respectivă.

S-au purtat discuții cu locuitorii din zonă pentru a încerca identificarea unui imobil unde ar fi avut loc un conflict, încercându-se totodată identificarea apelantei, inclusiv prin prezentarea persoanelor identificate spre recunoaștere a numărului de telefon de pe care s-a apelat.

Niciuna dintre persoane nu a putut oferi informații care să ajute la identificarea locației sau a apelantei.

S-a încercat reapelarea postului telefonic fără rezultat, numărul fiind alocat unei cartele pre-pay neînregistrate.

Din verificările efectuate și datele deținute la acest moment, telefonul ar aparține unei femei de 44 de ani din comuna Mircea Vodă, însă la momentul efectuării verificărilor în teren, vecinii nu au putut furniza această informație.

Astăzi, 11 iunie, în jurul orei 09:45, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie cu privire la faptul că într-un imobil din comuna Mircea Vodă au fost găsite două cadavre ce prezentau urme de violență.

A fost stabilită identitatea acestora, fiind vorba de doi concubini, un bărbat de 50 de ani și o femeie de 44 de ani, ambii din comuna Mircea Vodă.

Ambele cadavre au fost preluate de Serviciul Județean de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei.

Totodată, în urma verificărilor, s-a stabilit faptul că anterior evenimentului nu au mai existat sesizări în contextul violenței domestice în care să fi fost implicate vreuna dintre cele două persoane.

Articole similare

Back to top button