ActualitateSport

Dunărea Brăila joacă acasă cu CSM București

Pe 25 octombrie 2023 este programată runda a VII-a din cadrul Ligii Florilor MOL, tur competițional, sezonul 2023/2024. Dunărea Brăila va întâlni CSM București, miercuri, începând cu ora 17:30, acasă, în Sala Polivalentă din Brăila.

”Unul dintre cele mai așteptate meciuri din Liga Florilor este cel cu CSM București. Ne așteptăm la o sală plină, la o atmosferă extraordinară atât pe teren cât și în tribune. Jucătoarele noastre sunt motivate și vor juca pentru a bifa o victorie împotriva CSM. Ne așteaptă un program încărcat, cu meciuri în Liga Națională și în EHF European League, cu deplasări lungi. Însă cred în profesionalismul fetelor și sunt convins că vor da totul în terem” a declarat președintele HC Dunărea Brăila, Adrian Manole.  

Între anii 2022 și 2023, cele două echipe au disputat 5 meciuri, toate fiind câștigate de echipa bucureșteană. Ultima întâlnire a avut loc în data de 20.05.2023, la Brăila. Partida s-a încheiat cu scorul de 26-35.

Biletele se vor pune în vânzare în ziua jocului, începând cu ora 15:00. Prețul unui bilet este de 15 lei. Copiii până în 5 ani au intrare gratuită, iar cei sub 14 ani plătesc 5 lei.

Următorul meci pentru Dunărea se va disputa în deplasare, la Mioveni, pe data de 29 octombrie 2023. Partida se va juca începând cu ora 17:30.

Hai, Dunărea! Hai, Brăila!

Articole similare

Back to top button