
Femeie reținută pentru trafic de droguri de mare risc, la Brăila
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila au dispus joi, 2 noiembrie, reținerea unei inculpate și măsura controlului judiciar față de un inculpat (rude), cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, respectiv deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.
La data de 01 noiembrie, inculpata a fost depistată în municipiul Brăila având asupra sa, în scopul comercializării, aproximativ 900 grame cristal (3-CMC), drog de mare risc. Substanța era ascunsă într-un obiect vestimentar purtat la momentul depistării. Asupra femeii au fost găsite și sumele de 6.000 lei și 200 euro.
Al doilea inculpat, depistat în aceeași zi, tot pe raza municipiului Brăila, a procurat și a deținut, pentru consum propriu, droguri de mare risc, respectiv cantitatea de 3,38 grame cristal (3-CMC).
În cursul zilei de azi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila.