Halep, suspendată patru ani din tenis

Jucătoarea Simona Halep a primit o suspendare din tenis pentru o perioadă de patru ani, așa cum a confirmat ieri Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA). Verdictul a fost dat de un tribunal independent înființat de Sport Resolutions, reunit la 28 și 29 iunie 2023 la Londra, în urma audierii jucătoarei și a unor martori experți științifici. La 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat constatarea că jucătoarea a comis încălcări intenționate ale regulilor antidoping în temeiul articolului 2 din Programul antidoping în tenis (TADP): Prezența și utilizarea roxadustatului, așa cum s-a evidențiat în proba de urină a lui Halep recoltată la 29 august 2022 la US Open.  

Deși Halep a declarat că ar fi luat un supliment împotriva anemiei contaminat, tribunalul a stabilit că volumul ingerat accidental nu ar fi putut duce la concentrația de roxadustat găsită  în proba de urină.  

Karen Moorhouse, director executiv al ITIA, a salutat decizia tribunalului independent, precizând: „Volumul probelor pe care tribunalul a trebuit să le ia în considerare atât în procedura roxadustatului, cât și în procedura ABP a fost substanțial.”    

Jucătoarea a anunțat, printr-un comunicat oficial publicat pe rețelele de socializare, că va contesta decizia ISTIA prin apel la cea mai înaltă instanță sportivă, Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

,,Deşi sunt recunoscătoare că am în sfârşit un rezultat după numeroase întârzieri nefondate şi sentimentul de a trăi în purgatoriu timp de peste un an, sunt atât şocată, cât şi dezamăgită de decizia lor. (…) Sunt veşnic recunoscătoare pentru sprijinul pe care l-am primit din partea familiei mele, a prietenilor şi a fanilor tenisului din întreaga lume. Continui să mă antrenez şi să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru a-mi reabilita numele de aceste acuzaţii false şi a mă întoarce pe teren. Intenţionez să fac apel la această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi să urmez toate căile de atac împotriva companiei de suplimente în cauză”, a precizat sportiva.  

Simona Halep, dublă campioană de Grand Slam, a fost acuzată în 2022 de două încălcări ale TADP: folosirea substanței interzise roxadustat la US Open și nereguli în pașaportul biologic al sportivului (ABP). Jucătoarea a fost suspendată provizoriu din 7 octombrie 2022, așadar sancțiunea ar trebui să dureze până la 6 octombrie 2026.  

Sursa: mediafax.ro

Foto:
Facebook – Simona Halep