ActualitateAdministratie

Henry Kissinger a murit ieri la 100 de ani

Henry Kissinger, fost secretar de stat al SUA în mandatele președinților Nixon și Ford, controversat politician american ce a influențat politica internațională mai mult de jumătate de secol a murit ieri, în locuința sa din Connecticut la venerabila vârstă de 100 de ani.

De-a lungul vremii, Kissinger a fost  acuzat că a susținut invazia Cambodgiei și genocidul din Pakistan. A susținut totodată China și Rusia, dar a ignorat cu desăvârșire Ucraina.

După ce Kissinger a părăsit serviciul guvernamental în 1977, a fondat Kissinger Associates, o firmă de consultanță geopolitică. Public, Kissinger a sfătuit constant decidenții politici americani să manipuleze politica SUA pentru a se adapta la interesele și acțiunile puterilor străine importante, cum ar fi Rusia și China.

Datorită pozițiilor sale, Kissinger Associates a menținut accesul SUA la elitele de politică externă ale acestor țări.

Una dintre recentele sale intervenții face referire la susținerea, public, în mai 2022, a faptului că Ucraina, o victimă a agresiunii neprovocate de către Rusia, ar trebui să cedeze părți din teritoriul său recunoscut internațional ocupat de Rusia – cum ar fi în Crimeea – sau în Republica Populară Donetsk. Tot la acea vreme, Kissinger a spus că SUA ar trebui să colaboreze cu statul chinez.

Articole similare

Back to top button