Conform comunicatului de presă emis în data de 31.08.2023, și în acest final de săptămână efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila vor fi la datorie, atât în zonele aglomerate ale municipiului, cât şi la următoarele manifestări cultural-artistice şi sportive:
- Meciul de fotbal dintre echipele CS Viitorul Ianca şi ACS Unirea Braniştea, ce se va disputa sâmbătă, începând cu ora 17.00, pe stadionul din localitatea Plopu, judeţul Brăila;
- Ziua Comunei Bordei Verde, sâmbătă, 02 septembrie a.c., începând cu ora 14.00;
- Meciul de fotbal dintre echipele CS Viitorul Şuţeşti şi CSM Focşani 2007, ce se va disputa tot sâmbătă, cu începere de la ora 17.00, pe stadionul din Şuţeşti, judeţul Brăila ;
- Ziua Comunei Scorţaru Nou, duminică, 03 septembrie a.c., începând cu ora 14.30.
Jandarmeria Brăila recomandă participanților la aceste evenimente să respecte măsurile dispuse de organizatori și să adopte un comportament civilizat, iar dacă se află într-o situație dificilă sau dacă sunt martorii săvârșirii unor fapte antisociale, să solicite ajutorul jandarmilor din proximitate sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.