
Județul Brăila, sub cod portocaliu de vânt puternic
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, la ora 13.00, o avertizare de cod portocaliu de vânt puternic pentru mai multe localități din județele Brăila, Buzău și Ialomița. Codul este în vigoare astăzi, 8 ianuarie, în intervalul orar 13.30-16.00. În acest interval, se vor semnala intensificări puternice ale vântului care vor depăși la rafală 80-85 km/h.
În județul Brăila sunt vizate localitățile Ianca, Însurăței, Ulmu, Dudești, Cireșu, Bărăganul, Zăvoaia, Ciocile, Bordei Verde, Roșiori, Surdila-Greci.
Vor fi afectate și localitățile Amara, Grivița, Scânteia, Reviga, Traian, Miloșești, Gheorghe Lazăr, Cocora, Valea Ciorii din județul Ialomița, iar din județul Buzău se află sub incidența codului portocaliu localitățile Padina, Rușețu, C.A. Rosetti și Largu.