ActualitateEconomie

O nouă emisiune de titluri de stat, cu dobândă neimpozabilă, de până la 7%

Din data de 18 decembrie și până pe 12 ianuarie, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu scadenţă de 1 şi 3 ani și dobânzi anuale de 6,10% şi, respectiv, 7,10%.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Finanţe, titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și pot fi cumpărate atât online, cât și fizic, de la Trezorerie sau ghișeele Poșta Română.

Astfel, între 18 decembrie 2023 -11 ianuarie 2024 titlurile de stat pot fi cumpărate online, numai de persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV (spațiul privat virtual), iar între 18 decembrie 2023  și 12 ianuarie 2024, acestea pot fi achiziționate de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului. Titlurile de stat pot fi obținute și de la ghișeele Poșta Română,  între 18 decembrie 2023 – 11 ianuarie 2024 în mediul urban şi între 18 decembrie 2023 – 10 ianuarie 2024 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale CN Poşta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni si are posibilitatea de a anula subscrierile deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Poate achiziționa titluri de stat orice persoană fizică care a împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

De la începutul anului 2023 până în prezent, în cele 11 ediţii ale Programului, românii au ales să investească peste 12 miliarde de lei.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Articole similare

Back to top button