Paștele în suflet de copil, la Școala Gimnazială „Mihu Dragomir”

Miercuri, 24 aprilie, la Școala Gimnazială „Mihu Dragomir” din Brăila s-a desfășurat Proiectul județean „Paștele în suflet de copil”, aflat la prima ediție. Proiectul este coordonat de prof. înv. primar Florica Lărgeanu și prof. înv. primar Ionela Mocanu.

Competiția a fost una de lucrări practice și plastice dedicate sărbătorilor pascale și s-a adresat preșcolarilor și elevilor din ciclul primar.

Juriul a evaluat peste 60 de felicitări și 63 de picturi/desene, realizate cu măiestrie de micii artiști. Au participat 35 de cadre didactice din opt școli și din trei grădinițe din orașul Brăila, dar și din localitățile Ianca , Șuțești și Movila Miresii.

Lucrările sunt expuse la Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale din Brăila și în holul școlii organizatoare.

Foto:
Monitorul de Brăila